CSM BBA Petrolul Ploieşti a cedat, cu 77-48 (15-17, 24-9, 27-12, 11-10), în deplasarea de la FC Argeş Piteşti, plătind din nou pentru problemele de lot cu care s-a confruntat şi de această dată. Pivotul Andrija Matic se apropie de revenirea pe teren, dar nu a fost apt, iar conducătorul de joc Demarkus Stuckey Jr. a stat de data aceasta pe margine, acuzând o problemă medicală. A revenit Peter Kiss, însă a jucat puţin mai mult de 14 minute, rămânând apoi pe bancă din cauza unei noi accidentări. În aceste condiţii, am avut din nou o rotaţie scurtă, de numai 10 jucători, şi asta s-a văzut destul de repede, doar primul sfert fiind dus onorabil în faţa unei formaţii gazdă ce s-a bazat pe cinci străini, lipsindu-i numai Djokovic. CSM a condus cu 17-6 după 8 minute de joc, dar avantajul de la prima pauză a fost de o singură posesie după un „run” piteştean de 9-0 în ultimele 120 de secunde ale sfertului 1.
Apoi, Argeşul a turat motoarele, s-a desprins rapid şi n-a mai avut emoţii până la finală, statistica punctelor venite din partea rezervelor, 40-11, „vorbind” despre diferenţa dintre loturi. Unde, totuși , pentru prima dată după mult timp, cei mai buni marcatori ai echipei au fost românii, Raşoga și Diaconescu adunând, împreună, 23 de puncte.
Pentru CSM BBA Petrolul Ploieşti au jucat: D. Raşoga (12 puncte, 1×3), L. Diaconescu (11 puncte, 8 recuperări), Tsartsidze (11 puncte, 8 recuperări), D. Laster (9, 1×3), P. Kiss (3, 1×3), Corpo­dean (2), C. Dinu, V. Negoiţescu, T. Pîrvu şi R. Pătraru.
Veştile bune ar fi că sunt speranţe ca la meciul următor echipa să se prezinte în formulă completă şi că întâlnim cealaltă formaţie fără victorie în acest sezon, CSM Galaţi, formație aflată în centrul unui scandal privind pariurile. Partida este programată vineri, de la ora 19:00, în Sala Sporturilor Olimpia.