N. Dumitrescu

Primarul municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, a anunțat că au fost deblocate două dintre proiectele considerate a fi importante pentru oraș. Primul este cel care vizează realizarea legăturii dintre Gara de Sud și Gara de Vest, conform edilului investiția fiind esențială pentru fluidizarea traficului în oraș. ”Din păcate, este un proiect care a stat pe loc 5 ani, banii europeni au fost pierduți inițial (acum un an). Proiectul a fost redepus și refinanțat și avem doar un an (2025) la dispoziție pentru a-l implementa. Este un termen teribil de scurt și am impus un mod operativ de lucru astfel încât să desțelenim parcursul proiectului. Am dispus începerea procedurilor pentru organizarea licitației în paralel cu procesul de rezolvare a documentației. De asemenea, am inițiat rezolvarea unei erori de cadastrare care ar fi blocat execuția proiectului dacă nu era soluționată. Repet, termenul limită este finalul lui 2025 și trebuie să facem tot ce este omenește posibil să terminăm proiectul și să nu mai pierdem banii încă o dată”, a precizat primarul Mihai Polițeanu, care a mai menționat că în prima săptămână de lucru de la preluarea mandatului a mai deblocat și dispus corectarea lucrărilor și în cazul proiectului din Cartierul Pictor Rosenthal. În legătură cu cel de-al doilea proiect, edilul a precizat: ”M-am întâlnit cu proiectantul, constructorul, dirigintele de șantier și am dispus următoarele: urgentarea lucrărilor și finalizarea în termen a lucrărilor, ceea ce înseamnă un ritm de lucru mai alert, fără întreruperi care nu sunt necesare; verificarea riguroasă a lucrărilor de către diriginții de șantier și recepția doar după corectarea erorilor de execuție; stabilirea soluției tehnice pentru canalizarea pe strada Voila; rezolvarea blocajului cu privire la țeava de gaze. Voi urmări atent evoluția lucrărilor în fiecare săptămână și mă voi asigura că acestea vor fi finalizate la timp, dar și în condiții optime pentru locuitorii cartierului”.