Starea de bine din punct de vedere financiar înseamnă, pentru jumătate dintre români, ca fiecare individ să aibă un fond de rezervă, iar contul din bancă să nu fie niciodată gol, potrivit unui studiu publicat cu ocazia Zilei Mondiale a Economisirii și citat de Agerpres.
«Pentru 54% dintre românii care au fost implicaţi în studiul Dynata, starea de bine din punct de vedere financiar înseamnă ca fiecare individ să aibă un fond de rezervă, iar contul din bancă să nu fie niciodată gol. 35% dintre respondenţii la acest studiu au asociat starea de bine şi linişte interioară cu o atitudine responsabilă faţă de bani. Românii care economisesc o fac în primul rând ca să se simtă mai în siguranţă. Doar 27% dintre respondenţi spun că economisesc mai ales pentru experienţe plăcute cum ar fi vacanţele, iar 23% pentru mici plăceri. 19% strâng bani pentru obiective bine stabilite, cum ar fi un apartament mai mare sau organizarea nunţii. Doar 6% pun bani în depozite şi conturi de economisire pentru câştigul adus de dobândă», se arată într-un comunicat Revolut.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Economisirii, compania financiară globală a întrebat 21.000 de consumatori, printre care şi 1.000 de români, despre comportamentul lor de economisire şi cum reuşesc să îşi păstreze încrederea în capacităţile lor financiare. Astfel, milenialii asociază cel mai mult starea de bine cu o atitudine lipsită de grija banilor. Pentru 56% dintre participanţii cu vârste cuprinse între 35 şi 44 de ani, confortul financiar este obţinut atunci când au suficiente fonduri pentru situaţii neprevăzute. Mai puţin preocupaţi de aceasta sunt cei cu vârste cuprinse între 25-34 de ani (50%).
Vacanţele şi educaţia sunt două dintre motivele puternice pentru generaţia Z în privinţa scopurilor de a economisi (31% şi, respectiv, 14%).
În acelaşi timp, generaţia bunicilor (65+) economiseşte mai ales pentru a cumpăra cadouri de sărbători copiilor şi nepoţilor (25%), în timp ce generaţia X (45-54 de ani) îi include pe cei mai mulţi dintre respondenţii care au spus că nu reuşesc să facă deloc economii (6%). Principalele obstacole în calea economisirii sunt: cheltuielile neprevăzute (42%), veniturile insuficiente (38%), costul mare al vieţii (22%), educaţia financiară limitată (10%).
Generaţiile resimt diferit obstacolele privind economisirea. Veniturile mici ale celor din Generaţia Z îi împiedică pe aceştia să economisească atât cât ar vrea, spun 43% dintre respondenţii din această categorie. Cheltuielile neprevăzute sunt o piedică pentru mileniali în a-şi atinge scopurile privind economisirea (50%). La polul opus, boomerii (22%) declară că economisesc în ciuda piedicilor. De altfel, studiul arată că disciplina financiară este mai degrabă legată de înţelepciunea adusă de experienţa de viaţă decât de educaţia financiară.