Florin Tănăsescu
Și-a rânduit legiuitorul ca mâine să fie liniște și pace! Să aibă voie și profesioniștii, corbii, deci – nu doar amatorii -, să croncăne.
Suntem, azi, în ajun de zi liniștită. Că vorba aia, Doamne iartă-ne!, mâine nu trebuie să fim în ispită. Iar de-om cădea în păcat, plătim aici, nu dincolo.
Ajun de liniște, așadar; iar tradiția spune că e bine să dai cu bidineaua muiată în var nestins ecranul televizorului. Asta în caz că nu găsești spirt sau alt dezinfectant prin farmacii.
Tot potrivit obiceiurilor păstrate de peste treizeci de ani încoace, în ajun de liniște și normalitate – cât de cât – e bine să-ți clătești urechile. Asta-nseamnă să le desfunzi de dopurile de ceară – gargară – electorală.
Tot la vremea ca aia de mâine, obiceiul este ca sătenii să iasă pe ogoare și să strige: „Ieșiți, ciorilor, din cuiburile în care v-ați ascuns! Măcar voi nu sunteți vopsite”.
În bătături sau în grădini se mătură frunzele și-alte uscături, apoi li se dă foc. La faza asta, e drept că trebuie acordul ISU, dar pompierii mai închid ochii când scopul e nobil și se numește curățenie, igienizare și altele de genul.
Pomilor din livezi li se pune gunoi adevărat, nu d-ăla lăsat în urmă de câte-un candidat. La fel stă treaba și cu vița-de-vie. Lemnul câinesc nu trebuie atins, că ăsta începe să latre când ți-e sâmbăta mai dragă.
De asemenea, legenda spune că-ntr-o astfel de zi, cum e asta de ajun de liniște, găinile au cotcodăcit și-au făcut mai multe ouă decât într-o lună plină. La aia calendaristică ne referim.
Iar pe surse, unii au aflat că și păsărilor călătoare care au întârzieri mari la decolare mai că le-a dat ghes inima să rămână p-aici. Numai că au adulmecat că, după o zi de sâmbătă voioasă, vine iar vortexul electoral peste neam.
Că o minune nu ține mai mult de-o zi. Iar asta e mâine. După care, iar ne-așteaptă care de care mai haioase.
Că vorba aia, la Palatul Cotroceni, trebuie, musai, s-ajungă cineva.
C-o fi unul mut, sau alta – limbută, nu contează.
Țara e-n ajun de sărbătoare, când e liniște și nici pisica nu miorlăie.
După votare… Ei, să fim noi sănătoși!
Alte vortexuri-electorale!