F.T.

În perioada 11-14 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, ai Polițiilor orășenești Azuga, Băicoi, Breaza, Bușteni, Mizil, Plopeni, Sinaia, Urlați, ai Secțiilor Rurale de Poliție Blejoi, Cocorăștii Colț și Drajna, precum și cei ai Serviciului Rutier Prahova, dar și ai altor structuri ale IPJ Prahova, au derulat ample acțiuni având ca scop menținerea climatului de ordine și siguranță publice, prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi combaterea infracționalității de orice fel. În acest context, au fost organizate filtre rutiere în mai multe localităti de pe raza de competență a subunităților de poliţie mai sus-menționate, șoferii fiind testați cu aparatele etilotest și drugtest în vederea extragerii acestora din trafic, în situațiile prevăzute de lege, pentru a nu produce evenimente rutiere.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 66.000 de lei. Totodată, au fost reținute nouă permise de conducere și şase certificate de înmatriculare. (…) În același timp, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice».