Giorgiana Radu-Avramescu
Bună seara, cerule! Bună seara, lună! Bună seara, stelelor! Bun regăsit, mie, cea pe care o caut, pe care o abandonez uneori, pe care o uit și apoi mă întorc la ea, căutând alinare. Încerc exercițiul de a scrie altceva, o altfel de scrisoare, după o zi care m-a purtat prin trăiri de tot felul, în confruntarea cu mine, și privindu-mă în oglinda experiențelor diverse ale unor semeni. Câte sedimentăm în interiorul nostru, câtor sentimente nu le permitem să fie! În fapt, noi nu ne dăm voie să fim așa cum suntem, cum simțim! Și totul se adună, așteptând clipa eliberării, deloc ușoară.
Îngroapă doliul, scrie și despre bucurie, pune lumină cuvintelor! Oamenii au nevoie de lectură senină, mi-a spus un psihoterapeut, specialist în psihodramă! Redă-i liniștea cuvenită lui Lucian, dă-ți dreptul ție de a fi liberă de el, de a te regăsi pe tine, de a te crea într-un nou început, care-ți aparține! El rămâne baza a ceea ce astăzi ești, dar fără a-ți reprima nimic din ceea ce te face fericită!
Nu știu cum să fac! Cum să învăț curajul de a fi fericită, când domină frica la gândul că fiecare secundă de fericire aș putea apoi s-o plătesc cu asupra de măsură, prin lacrimă și suferință?
Știu că scrisul meu din ultimii ani a îmbrăcat haine cenușii, în fiecare anotimp. Îmi doresc să aștern clipa senină pe hârtie, să pun roșu în obrajii zilei, să desenez chipuri vesele pe zidurile devenite ruine sub plânsul neîntrerupt al cerului, de multe veacuri încoace.
Există un nou început pentru orice, pentru oricine! Am văzut, am ascultat, am simțit astăzi. E nevoie însă de deschidere și curaj. Și iubire! Dar importantă este, în primul rând, iubirea pentru tine și apoi iubirea pentru ceilalți. Iubește-te pe tine e principala lecție, din care se desprind apoi celelalte. Iubirea de tine, nu cea narcisistă, se deprinde greu, dar este cheia care îndepărtează ferecatele porți pe care le așezi în fața binelui ce privește spre tine.
Ar trebui să aștern pe o coală, sau două, sau trei, gândurile care mă încearcă după experiența trăită astăzi, alături de câțiva oameni cu povești, cu experiențe și profesii diverse, dar nu sunt capabilă. Emoțiile intense trăite stau de-a valma pe portativul nedefinit al conștiinței mele. Încerc, așadar, să nu-i scriu Lui astă seară, ci să-mi scriu mie câteva rânduri.
O provocare pe care o încerc timid. Provocările le privesc cu interes, dar mă las greu purtată în universul lor, de teama de a nu fi rănită, de teama de eșec poate. Însă cum mă pot răni eu pe mine? M-am lăsat multă vreme pierdută din vederea ochilor mei, din vederea compasiunii față de mine însămi. Ce rană mai mare decât aceea cauzată de rătăcirea mea de mine?
Așa încât îmi spun un cald bună seara! Mă bucur de reîntâlnirea cu mine, cu bucuriile și durerile mele. Mă bucur de iubirea celor din jur. Sunt recunoscătoare că respir și pot privi cerul astă noapte. Aștept să întâmpin zorii. Aștept întâlnirile ce-mi sunt date. Dragostea de va să vină. Toate câte sunt de trăit, le voi trăi. Voi mai plânge, știu, căci plânsul e parte din viață. Voi zâmbi ochilor care mă-nvață râsul. Palmele, obișnuite cu alintul pietrelor, vor reînvăța mângâierea duioasă a pielii fierbinți. Valsul tandru, în pereche, într-o zi îl voi încerca din nou. La poezia de dragoste și dor nicicând nu voi renunța.
Sunt un om bun, cald și frumos, care merită să trăiască așa cum simte, nu cum trebuie!
Giorgiana, ai curajul de a fi fericită!
Pe curând!
