România se află la jumătatea clasamentului european în ceea ce priveşte burnout-ul, dar înregistrează o tendinţă de creştere, mai ales la persoanele tinere, a afirmat prof. univ. Dragoş Iliescu, cadru didactic al Universităţii din Bucureşti, potrivit Agerpres. Dragoş Iliescu a susţinut, în Aula Academiei Române, conferinţa “Stres şi burnout în România zilelor noastre”, care face parte din seria de conferinţe cu public “Ora de ştiinţă”, iniţiată de acest for.
“România nu este nici prea-prea, nici foarte-foarte. Văd titluri alarmante de multe ori: ‘România în topul ţărilor cu burnout’, ‘Românii lucrează mult’, ba nu, că ‘Românii lucrează puţin’. Fel de fel de studii de genul acesta. Studiile de principiu, în care se măsoară acest fenomen în mai multe culturi, arată însă că suntem undeva la jumătatea clasamentului Europei. Nu suntem nici una din ţările protejate, nici una din ţările extrem de vulnerabile la acest capitol”, a spus profesorul Iliescu.
Pornind de la definirea stresului cotidian, adesea neglijat, dar care acumulat contribuie decisiv la starea generală de epuizare, Dragoş Iliescu a analizat sindromul de burnout, considerat de mulţi specialişti drept o “epidemie” a societăţii moderne. El a remarcat că stresul ocupaţional devine un factor constant, prezent în diverse domenii profesionale şi tipuri de organizaţii, de la corporaţii la sectorul public, cu efecte semnificative asupra sănătăţii fizice şi psihice.
El a susţinut că în ţara noastră există diferenţe între public şi privat în privinţa stresului. “Nu doar că ai salarii mai mici în zona privată, dar ai şi stres mai mult în această zonă, se pare ore mai multe de lucru. Ai, în acelaşi timp, o diferenţă intergeneraţională, cu rate mai mari de stres autoraportat în generaţia mai tânără, rate mai mari în urban decât în rural. Deşi, în mod obiectiv, ai mult mai mult de muncă în zona rurală. Oameni diferiţi privesc în mod diferit fenomenele prin care trec, stimulii pe care îi primesc din mediu, motiv pentru care percepţia lor privind toxicitatea unui anumit fenomen diferă chiar în condiţiile în care fenomenele sunt obiectiv similare”, a arătat Iliescu.
Dragoş Iliescu a afirmat însă că este evidentă legătura dintre burnout şi adicţia de muncă, aflată în tendinţă de creştere în România.
“În acelaşi timp, fenomenul este în creştere, în general după pandemie. Se pare că s-a produs un declic, mai degrabă în aşteptările pe care le au angajaţii şi în lucrurile pe care sunt dispuşi să le tolereze. Ce ştim despre cauze este că acestea sunt preponderent contextuale, stereotipul cu care trăim fiind că stresul este o chestiune care ţine de om, deci vine din om. Nimic mai fals, vine întotdeauna din context, este o reacţie la un stimul, este o reacţie pe care poate că anumite persoane o ‘metabolizează’ mai uşor decât altele”, a explicat profesorul.
Efectele nefaste ale burnout-ului, inclusiv scăderea productivităţii, afectarea relaţiilor personale şi problemele de sănătate pe termen lung, impun, a susţinut psihologul, o atenţie sporită din partea angajatorilor şi folosirea unor metode prin care rezilienţa poate fi cultivată pentru a gestiona mai bine presiunile zilnice.
“Soluţiile sunt multiple, dar majoritatea sunt în mâna angajatorului întotdeauna, pentru că de acolo pleacă şi cauza, când există o problemă. Ţări diferite au luat rute diferite, dar în ţările care ştiu că au o legislaţie bună şi rate mai scăzute (ale burnout-ului n.r.), fiindcă acest tip de legislaţie are efecte pozitive până la urmă, domeniul toxicităţii psihologice la locul de muncă e reglementat cumva. Există obligaţii, care revin angajatorului. De pildă, Austria, Belgia, Marea Britanie, Ţările Nordice imprimă cumva o obligativitate angajatorilor care au mai mult de 50 de angajaţi să se ocupe explicit de stresul la locul de muncă, să facă audituri anuale de stres şi să ia măsurile care se impun”, a mai spus Dragoş Iliescu.
