Victor M. Ionescu

 

În după-amiaza zilei de 13 septembrie, ajun de mare sărbătoare creștină fiind, am poposit în Parohia Vărbilău I, care poartă hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, pentru a participa, alături de enoriași,  la privegherea dinaintea sărbătorii celei supranumită Ocrotitoarea Moldovei.

„Deoarece ziua liturgică începe la apus, Vecernia este, practic, prima dintre slujbele de peste zi care se săvârşesc în Biserica noastră strămoșească. În mod tradiţional, aceasta are loc seara, devreme și, de obicei, este unită cu o altă rânduială deosebită – Litia – în cadrul căreia cele cinci pâini, care sunt binecuvântate de preot printr-o rugăciune specială, simbolizează amintirea pâinilor binecuvântate de însuși Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Este vorba despre acele pâini cu care au fost hrănite cinci mii de persoane care îl urmau pe Mântuitor prin deșert, după cum relatează Sfântul Evanghelist Marcu.” – ne-a explicat  părintele paroh Ioan Andrei Boitan.

Și mare ne-a fost bucuria să constatăm că la acele momente de înaltă trăire duhovnicească au contribuit, în egală măsură, atât numărul mare de credincioși aflați în lăcașul de rugăciune, cât și cei nouă preoți veniți din parohiile Protoieriei Vălenii de Munte pentru a-i fi alături părintelui paroh la împreună slujirea ce deschidea sărbătoarea de astăzi.

Se cuvine să-i amintim pe toți, pentru că fiecare dintre Sfințiile Lor a adus Harul și Darul personal la rugăciunile rânduite în cadrul slujbei: părintele protoiereu Mihail Peneș – Mâneciu, părintele prof. dr. Gheorghe Ispas de la biserica Sf. Mina din București, părintele Ioan Sâmpetrean – Slănic, părintele Iulian Vișoiu – Ploiești, părintele Lucian Cursaru – Drajna de Jos, părintele Ciprian Ana – Podenii Vechi, părintele Victor Cojocaru – Măgurele, părintele Bogdan Mărcuceanu – Roșu-Ilfov, părintele Cristian Florea – Coțofenești și – la urmă, dar, nu în ultimul rând, părintele Ioan Andrei Boitan, de la Parohia Vărbilău I, cel care a fost și gazda primitoare a acestui eveniment încărcat de bogate semnificații duhovnicești.

„Îi mulțumesc bunului și milostivului Dumnezeu că am asemenea frați preoți împreună slujitori, care m-au ajutat să întâmpinăm cum se cuvine sărbătoarea  Cuvioasei ce ne ocrotește parohia. Alții vor veni alături de noi mâine, pentru a săvârși împreună Utrenia, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru ctitori. La final, conform tradiției, vom invita pe toată

lumea în sala praznicară, la o agapă frățească, nu înainte însă de a-i mulțumi Domnului, la binecuvântarea mesei, că a îngăduit să ajungem și în acest an, cu pace și sănătate, pentru a ne bucura împreună de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva…” – a mai spus părintele paroh.