F. T.

Potrivit unui comunicat al ISU Prahova, în perioada 2023-2024 s-au realizat modernizări atât în ceea ce privește tehnica de intervenție, cât și spațiile de lucru în care își desfășoară activitatea pompierii prahoveni.
În acest context, plutonierul major Andreea Ursachi precizează faptul că „în urma derulării Programului Proiect Viziune 2020, POIM 2014-2020, tehnica de intervenție în cadrul ISU Prahova a fost îmbunătățită, în anul 2023, cu 11 autospeciale de stingere cu apă și spumă AT4003 litri, în valoare de 1.594.193,02 lei/buc bucata; 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă AT10000 litri, în valoare de 1.698.368,00 lei/buc; Post medical avansat tip I PMA I cu remorcă de transport, distribuit la Detașamentul 1 de Pompieri Ploiești în valoare de 377.065,51 lei; Autospecială de stingere cu pulbere alocată la Detașamentul 1 de Pompieri Ploiești în valoare de 2.060.350,43 lei; Autospecială de primă intervenție cu apă la înaltă presiune și hidroperforare alocată la Detașamentul 1 de Pompieri Ploiești în valoare de 1.106.700,00 lei; Ventilator Easy 2000 cu remorcă de transport, distribuit la Detașamentul 1 de Pompieri Ploiești, în valoare de 301.070,00 lei; Autospecială de comunicații pentru punct de comandă mobil alocată la Detașamentul 1 de Pompieri Ploiești, în valoare de 1.672.030,50 lei”.
În paralel, ca urmare a sponsorizării din partea Fundației pentru SMURD, „instituția a primit 2 motociclete SMURD alocate la Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Ploiești, acestea fiind destinate intervențiilor în mediul urban. Totodată, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 – Proiectul «Îmbunătățirea capacitații de intervenție la urgente medicale – Regiunea SUD», ISU Prahova a primit o ambulanță de TIP C pentru transportul pacienților cu risc biologic, alocată la Detașamentul 2 de Pompieri Ploiești, în valoare de 974.883,70 lei, precum și alte 5 ambulanțe tip A2 – unitate mobilă de transport pentru mai mulți pacienți, acestea fiind utilizate în prezent de către SAJ Prahova, în baza unui contract de comodat. Tot în anul 2023, prin distribuție de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în dotarea unității noastre a intrat și o pernă pentru salvare de la înălțimi de 16 metri”, se mai precizează în comunicatul sus-amintit.
De asemenea, în contextul creșterii numărului de incendii de vegetație uscată cu care salvatorii prahoveni se confruntăm anual, de la Consiliului Județean Prahova au fost primite 4 autocisterne pentru transport apă (două în anul 2023 și, respectiv, alte două în anul 2024).
„Tot prin intermediul Consiliului Județean Prahova au fost distribuite, către ISU Prahova, 6 motopompe pluviale (câte una în fiecare subunitate) și un UTV cu sistem de stingere a incendiilor, dotat cu o remorcă pentru transport accesorii și o platformă pentru transportul UTV-ului, precum și cu două motopompe transportabile” (comunicat ISU Prahova).
Tot în perioada amintită au mai fost reabilitare o serie de sedii ce aparțin pompierilor prahoveni, despre care vom aminti într-un număt viitor al ziarului.