Luiza Rădulescu Pintilie

 

 

Împărtășesc încredințarea celui care a spus că octombrie dă lumii un aer, o culoare, un parfum și  o lumină aparte. Iar după ce  am  văzut, cu doar câteva ore înainte de vernisaj,  expoziția  ce reunește, la Galeria de Artă Ploiești, lucrări semnate de artistele plastice Marilena Ghiorghiță și  Maria Urian, cred că același octombrie dă lumii și o altă perspectivă.  În fapt, alte perspective, după  cum și-au denumit demersul expozițional comun cele două pictorițe. Inclusiv acele perspective din care  fiecare privitor  poate alege să se uite la fiecare tablou în parte, fiindcă până la urmă viața însăși și tot ceea ce o  compune sunt  exact  așa cum le  privește  și  înțelege ceea ce vede fiecare dintre noi. Mai mult decât atât, aș spune chiar că, dacă nu ne și vedem  pe noi înșine în ceea ce privim,  înseamnă că de fapt privim   în gol,  fără a vedea. Iar în cadrul expoziției  despre care sunt aceste rânduri,  lumile celor două artiste interferează armonios într-un  veritabil duet al sensibilității, al emoției, al culorii, al frumuseții, al luminii ce așteptă să fie descoperite. Propunându-ne  în același timp un dublu exercițiu al perspectivelor și al propriilor regăsiri. Fie că ne îndreptăm privirea spre vechi ziduri ori porticuri,  fie că ne purtăm pașii pe alei mărginite de flori, fie că ne așezăm sub un bătrân păr roditor ori  ne odihnim gândurile la o cafea, învăluiți în parfumul unor tomnatice tufănele roz așezate într-o ulcică albastră sau privind pe o fereastră imaginară un splendid copac ce pare împodobit cu mere de aur. Fără a șterge unicitatea și individualitatea  fiecăreia dintre cele două artiste, aflată fiecare în plină maturitate a creației, sub unitatea compozițională, tehnică și coloristică a  tablourilor mari și mici, cu motive florale ori așezând în rame interesante sunetul de alamă al unui clopot bisericesc sau al unor istorice vestigii,   până  și  cel mai atent privitor poate să nu mai  observe,  când se lasă cu totul absorbit  de ceea ce vede și simte,  semnătura diferită  a unei lucrări ori a alteia. Iar acesta  mi se pare un merit, o dovadă că, atunci când e făcută cu măiestrie,  pictura este o  poezie tăcută. Iar fiecare

tablou  devine, potrivit  acestei  definiții celebre,  un poem fără cuvinte. Așa încât întreaga expoziție deschisă în aceste zile la Galeria de Artă  din Ploiești  mie îmi pare a fi  un frumos duet al poemelor fără  cuvinte. O partitură melodioasă pe care au descifrat-o,  cu bucurie, deopotrivă ochii și inima.

Membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România-Filiala Ploiești, Marilena Ghiorgiță a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, iar Maria Urian – Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu“ din Cluj-Napoca. Pentru amândouă  culoarea este  un element definitoriu, iar lumina ce însoțește fiecare tușă coloristică    o îndulcește   și o nuanțează, îndepărtând  întregul ansamblu pictural  până și  de cea mai fină asperitate ce ar putea întuneca privirea. Ceea ce mi se pare  un dar mai mult decât  prețios făcut  privitorului,  prea adesea   împovărat, obosit și speriat de  agresivitatea  realității  pe care viața i-o așterne înaintea ochilor …