Există soluţii şi în cazul în care societăţile s-au desfiinţat

Având în vedere sesizările primite de la prahoveni prin intermediul cărora sunt semnalate dificultățile cu care aceștia se confruntă atunci când doresc să obțină adeverințele referitoare la activitatea realizată în baza unui contract de muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Prahova derulează o campanie- lansată la nivel național- de informare și conștientizare a angajatorilor și a salariaților cu privire la eliberarea adeverințelor de vechime. Campania se va desfășura până pe 31 decembrie a.c., având în vedere, așa cum au menționat reprezentanții instituției amintite, necesitatea informării și a conștientizării în ceea ce privește obligația legală de eliberare a adeverințelor de vechime în muncă, atât în cazul persoanelor fizice care au sau au avut calitatea de salariat, cât și a angajatorilor și a deținătorilor de arhivă.

”Precizăm faptul că, potrivit dispozițiilor Codului muncii și HG 905/2017 privind Registrul general de evidență a salariaților, la încetarea activităţii salariatului, angajatorii au obligaţia să îi elibereze acestuia o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate. Acest document aduce informații necesare despre perioada de activitate a salariatului în cadrul angajatorului și cuprinde următoarele elemente: datele de identificare ale salariatului și ale angajatorului, data și numărul contractului individual de muncă, tipul de contract, data începerii activității, funcția ocupată, salariul de bază și sporurile prevăzute în contractul de muncă, modificările suferite în executarea raportului de muncă, data încetării contractului individual de muncă, temeiul de încetare, perioadele de absențe nemotivate și concedii fără plată, semnătura reprezentantului legal al angajatorului și ștampila. Reamintim faptul că, până la data de 31.12.2010, actul oficial prin care s-a dovedit vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă încadrate ca fiind cu condiţii deosebite, retribuția tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta, a fost carnetul de muncă.
Persoanele care au fost încadrate în muncă până la data de 31.12.2010 pot solicita adeverințe de vechime aferente perioadelor lucrate în cazul pierderii carnetului de muncă, în cazul în care în carnetul de muncă nu se regăsesc toate perioadele lucrate sau în cazul în care nu au avut întocmit carnet de muncă”, a transmis ITM Prahova, prin intermediul unui comunicat de presă. Reprezentanții instituției au făcut și precizarea că adeverințele de vechime se solicită fostului angajator, iar în cazul în care acesta nu mai există, adeverințele se vor solicita în scris, după cum urmează: unității care a preluat arhiva acestuia, în cazul angajatorilor cu capital de stat și mixt; inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială a avut sediul social angajatorul, în cazul angajatorilor cu capital privat, în schimbul unei taxe de 20 lei/document.”Angajatorii au obligația de a elibera adeverințe de vechime, astfel: la încetarea activităţii salariatului, fără a fi necesară vreo solicitare în acest sens, din partea acestuia; la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, în termen de 15 zile de data solicitării formulate în scris. În cazul în care angajatorul se află, la momentul solicitării, în procedura de insolvență, faliment sau lichidare conform prevederilor legale în vigoare, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar este obligat să elibereze salariaților, în termen de maximum 60 de zile calendaristice, un document care să ateste activitatea desfășurată de aceștia, conform prevederilor art. 34 alin. (5) din Legea nr. 53/2003- Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Succesorii în drepturi ai angajatorilor desființați au obligaţia de a elibera, la cerere, în termen de maximum 60 de zile calendaristice, adeverinţe cu datele existente în documentele pe care aceștia le deţin”, au mai menționat cei de la ITM Prahova, precizând că solicitările pot fi depuse în scris sau electronic.
Totodată, prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții instituției au făcut publice detalii și privind demersurile pe care le pot face prahovenii în cazul în care nu se regăsesc în niciuna dintre situațiile prezentate anterior. ” În cazul în care angajatorul este desființat fără ca activitatea acestuia să fie continuată de un alt angajator, obligația de a elibera adeverințele de vechime o au operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice. Documentele care stau la baza eliberării adeverinței de vechime se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice, cu notificarea Arhivelor Naţionale sau, după caz, a serviciilor judeţene/Serviciului Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale. Notificarea conţine toate denumirile anterioare cunoscute ale angajatorilor desfiinţaţi, de la înfiinţare şi până la desfiinţare sau radierea din registrul comerţului, după caz. Prin urmare, pentru a identifica operatorul economic căruia trebuie să îi solicite adeverința, fostul salariat se va adresa Arhivelor Naţionale sau, după caz, serviciilor judeţene/Serviciului Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale. Serviciile arhivistice prestate de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice se efectuează contra cost, pe baza unor tarife ale căror limite maxime sunt stabilite anual de către Arhivele Naţionale. Date privind societățile și succesorii în drepturi ai acestora pot fi obținute de la Oficiul Național al Registrului Comerțului. Adeverinţele se eliberează în format letric şi se predau, la sediul deţinătorilor de documente, personal sau prin reprezentant legal, ori se transmit prin servicii de curierat/poştale, cu confirmare de primire. Costul serviciilor de curierat/poştale este suportat de către solicitant”, au mai precizat reprezentanții ITM Prahova. Aceștia au ținut să mai atragă atenția și asupra faptului că ”Încălcarea de către angajator sau de către succesorul în drepturi a acestuia a obligaţiei de a elibera adeverința de vechime se constată și se sancționează de către Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă”, iar nerespectarea de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice a obligaţiei de a elibera adeverința de vechime se constată și se sancționează de către Arhivele Naţionale şi, după caz, de către reprezentanții serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale.