A consemnat George Marin
Prezentăm astăzi cea de-a doua parte a interviului pe care vicepreședintele Federației Franceze de Handbal, domnul Rémy Levy, a avut amabilitatea să ni-l acorde în exclusivitate.
Ziarul Prahova: Cum este structurată activitatea competițională a juniorilor? Ce dificultăți întâmpină Federația Franceză de Handbal (FFH) și ce soluții de rezolvare a acestora s-au găsit?
Rémy Levy: Pentru cei sub 18 ani, FFH organizează competiții naționale cu turnee finale. Pentru cluburile care nu ajung acolo, există ceea ce noi numim competiții inter-ligi și inter-comitete. Acestea sunt competiții zonale, practic sunt ca niște selecții departamentale (n.r. județene), o excelentă ocazie pentru antrenorii care activează la acest nivel pentru a urmări tinerii și a selecta talente. Apoi, la nivel federal, noi ne îngrijim ca acești tineri selectați să poată continua pregătirea lor la centre de formare de mai mare anvergură. Astăzi, toate marile cluburi, Paris, Nantes, Nîmes, Toulouse, Metz, Brest, Montpellier, atrag astfel de jucători. Ei semnează contracte de profesioniști și își fac ucenicia în Liga a treia, Nationale 1, care are un nivel foarte bun. Pot ajunge și în lotul primei echipe, în funcție de situația lotului acesteia.
Ph: În Franța, antrenorii sunt focusați pe obținerea de rezultate?
RL: Acestea sunt excepții. Vă dau un exemplu pe care îl cunosc mai bine. La Montpellier, tinerii care joacă echipa din Nationale 1 sunt trimiși acolo ca să învețe să joace bine. Asta este o regulă pentru aproape toată lumea de la acest nivel. Desigur, încercăm să nu coborâm sub un anumit nivel al rezultatelor. Iată, la Montpellier joacă un foarte bun „centru” român, Filip Alexandru Ancuța. I s-a explicat că, decât să marcheze zece goluri, este mai important să „meargă” echipa. Acum doi ani, Montpellier a fost campioană la Nationale 1 și la juniori 18 ani, titluri câștigate cu aceeași generație. Astăzi, patru sau cinci dintre acești tineri sunt pe banca echipei mari. Prind câteva minute pe teren, apoi joacă mai departe în Nationale 1. Încă un motiv să afirm că sistemul funcționează bine și nu întâmpinăm dificultăți în acest sens.
Ph: Cât contează condițiile sociale în dezvoltarea tinerilor cu aspirații înalte în handbal? Se implică cu ceva FFH în această direcție?
RL: În centrele de formare există o cerință fundamentală: școlarizarea. Și ținem mult la acest aspect. Au fost și cazuri, din fericire extrem de rare, în care tineri au fost excluși din centrele de formare pentru absențe școlare. Cunosc cazul unui jucător care, încă din perioada în care se afla în centrul de formare, a spus că vrea să devină medic. A jucat șapte ani în liga profesionistă, și-a făcut studiile între timp, și acum este medic în spital. Toți tinerii înțeleg că viața în handbalul profesionist nu durează prea mult, de aceea trebuie să aibă grijă și de bagajul lor profesional după ce își încheie cariera în handbal. FFH lucrează foarte mult în zona conceptului RSE, Résponsabilité Sociale des Entreprises (n.r. responsabilitatea socială a acțiunilor). Lucrăm foarte mult cu școlile, lucrăm foarte mult cu cartierele, pentru că încercăm să formăm handbaliști și, în același timp, cetățeni atașați la valorile sociale. Suntem mulțumiți de rezultate. Un sprijin îl avem și din partea părinților, pentru că handbalul este diferit de fotbal, în această privință. În multe cazuri, părinții micilor fotbaliști visează. În handbal nu sunt banii din fotbal și părinții sunt conștienți de acest lucru.
Ph: În campionatele de handbal din România activează mai mulți jucători străini, în special la feminin. Dacă, din întâmplare urmăriți aceste competiții, puteți să vă exprimați o părere asupra acestei situații, din punctul neutru în care vă aflați dumneavoastră?
RL: Da, urmăresc competițiile din România. Am DIGI! Le urmăresc pe ambele mai ales că mă ajută și profesia mea liberală, care mă lasă să îmi organizez programul în modul meu. La băieți, Dinamo strivește campionatul, poate doar Constanța să mai pună câte o piedică. La fete, competiția este mult mai echilibrată. Dacă acum trei sau patru ani erau CSM, Rapid și Vâlcea, acum au apărut și alte cluburi cu pretenție și cu valoare. Încerc să văd tot ce se transmite pentru că, în cadrul FFH, am responsabilitatea echipei naționale feminine. Aș putea spune că am ajuns să cunosc mai bine campionatul din România decât pe cel din Franța. Metz, Brest, sau Brest, Metz. Asta este în Franța.
Ph: Există vreo echipă din România care v-a impresionat în competițiile europene? Dar vreun jucător sau vreo jucătoare?
RL: Nu am echipe favorite. Am văzut multe jucătoare bune. Eu cred că echipa națională a României își poate ameliora performanțele cu jucătoare ca Bazaliu, Popa, Laszlo, Buceschi, tânăra Stoica, chiar dacă retragerea Cristinei Neagu schimbă un pic organizarea echipei. Le va elibera pe celelalte. Cred că România are o „creșă” de bune valori. Florentin Pera a dat echipei un stil nou, după cum am văzut în cele două meciuri amicale pe care le-am jucat împreună la Saint-Étienne. Cât privește băieții, cel mai bine cunosc clubul din Constanța, pe care l-am avut și adversar, mai demult, în Final-Four -ul Cupei EHF. De asemenea, îl știu bine pe Csepregi, care a jucat la Créteil, și pe Grigoraș, care a câștigat European Handball League cu Benfica. Iar dintre tineri, l-am remarcat pe Stanciuc, care este un jucător foarte dinamic. Din păcate, îi cunosc mai puțin pe tinerii din România, dar știu că la Ploiești aveți un portar de mare viitor, pe Denis Ștefan, pe care sper să îl văd jucând pentru echipa națională. Dar, să știți că îmi place handbalul românesc. Și apreciez că este, ca sport, numărul doi în România. În Franța, în ciuda atâtor titluri câștigate, sunt mulți oameni care nici nu știu de existența handbalului. Lumea știe de fotbal, de rugby și, la o oarecare distanță, ne luptăm cu baschetul și cu voleiul pentru a treia poziție.
Ph: O ultimă întrebare, vă rog. De ce credeți că jucătoarele franceze nu se adaptează total în campionatul românesc? Ele vin și pleacă repede, după un an sau doi.
RL: Cred că aclimatizarea la CSM, club cu țeluri înalte, este dificilă. Laura Glauser a avut dificultăți, Grace Zaadi a fost accidentată. Eu cred că sunt jucătoare care nu se simt în largul lor când joacă la cluburi din altă țară, fără a spune că România are un rol special în a face dificilă această adaptare. Uite și reversul! Am vorbit la telefon cu Alicia Toublanc și mi-a spus că este fericită la Vâlcea (n.r. a sosit în această vară).
