George Marin
Cu puțină vreme în urmă ne-a vizitat țara vicepreședintele Federației Franceze de Handbal, domnul Rémy Levy. Am profitat de prilej pentru a avea un dialog cu domnia sa, dialog pe care l-a acceptat cu plăcere, în exclusivitate pentru ziarul Prahova. Pentru că discuția a fost lungă, vom prezenta esența acesteia în două părți.
Ziarul Prahova: Bine ați venit în România, domnule Levy, și vă mulțumim pentru amabilitatea de a accepta acest interviu! Poziția Franței a fost și rămâne dominantă în ultimii ani atât în handbalul masculin, cât și în cel feminin. Ați putea să dezvăluiți câțiva dintre factorii determinanți ai acestei permanente creșteri în valoare care ține handbalul francez în vârful piramidei?
Rémy Levy: Dați-mi voie să vă salut și să spun că sunt bucuros că sunt în România din nou. Este adevărat că, în ultimii douăzeci de ani, avem rezultate foarte bune, pe ambele planuri, dar trebuie să mergem un pic în istorie și să ne dăm seama că venim de departe. În acea vreme, România câștiga tot, iar Franța era în a treia divizie valorică. Într-o bună zi, un domn care se numea Daniel Constantini a decis că lucrurile trebuie schimbate. Așa că reforma pe care Constantini a făcut-o a dat roade. Astăzi, la Federația Franceză de Handbal (FFH) se muncește mult, într-o manieră aparte. Lucrăm cu Ligile regionale, treisprezece la număr, care, la rândul lor, lucrează cu ligile departamentale (n.n- echivalentul județului), rezultând o eficientă descentralizare. Avem un sistem de formare care începe cu ceea ce noi numim „polul speranță”, urmat de centrele de formare ale cluburilor. Astfel asigurăm o unitate între cele trei entități Federație – Ligă regională – Club, lăsând deoparte rivalitățile care s-ar putea naște între Federație și cluburi. Aplicând această metodă, pe care noi o numim formarea jucătorilor „à la française”, s-a ajuns și la transferul unor jucători către cluburi externe, cel mai bun exemplu fiind Ludovic Fabregas, plecat la Barcelona (n.n.-transferat recent la Veszprem). Dar, trebuie să amintim că am avut parte de o generație excepțională, care i-a cuprins pe Karabatic, Jerôme Fernandez, Daniel Narcisse și destui alții de aceeași ridicată valoare.
Ph: Cum privește FFH prezența numeroasă a jucătorilor străini în campionatele din Franța? Nu cumva aceste prezențe blochează „erupția” jucătorilor și a jucătoarelor eligibili pentru echipele naționale ale Franței? Credeți că proporția autohtoni – străini este justă?
RL: Nu avem probleme din acest punct de vedere pentru că avem o regulă care cere ca pe foaia de joc să fie înscrise cel puțin 40 % prezențe autohtone. Cluburile franceze caută, în continuare, să descopere elemente din alte țări, dar elemente de valoare, încă neconsacrate. Cum cluburile franceze produc mulți jucători și jucătoare de valoare, din exterior ne orientăm pentru elemente de excepție. Uitați-vă la echipele noastre naționale! Mereu apar jucători sau jucătoare noi. Emulația funcționează, ceea ce înseamnă că sistemul nostru merge bine. Iar, dacă într-o bună zi vom observa o scădere, atunci vom reevalua criteriile noastre.
Ph: Dar și noi, în România avem această condiție, de 40 %, numai că nu se respectă sau nu se dorește respectarea acesteia (n.n.- Între timp, Ordinul Ministerului Sportului 500/2022 a fost anulat de Curtea de Apel Cluj-Napoca în acțiunea introdusă de Gloria Bistrița).
RL: La noi, 40 % este minimum. Dar sunt cluburi care merg până spre 70 %. Nu există niciun club la limita minimă. Iar copiii care ies din centrele de formare ale cluburilor primesc propunerea de a semna contracte. Astfel nu mai ai nevoie să cauți prin Danemarca, prin Norvegia sau prin alte părți. Este adevărat că, acum ceva vreme, aveam mulți jucători și jucătoare din străinătate care nu erau de top. Prin sistemul pe care FFH l-a dezvoltat am reușit să eliminăm această situație. Astăzi, aproape toți jucătorii ieșiți din centrele de formare pot fi găsiți în primele două ligi și chiar în cea de- a treia, care este, de asemenea, de nivel profesionist. De aceea pot afirma că lucrurile se petrec bine în handbalul din Franța și ne bucură echilibrul existent.
Ph: Cum se asigură FFH că juniorii pot continua activitatea la un nivel superior fără a pierde talente?
RL: Chiar pentru acest lucru este conceput sistemul de lucru al FFH. Cluburile investesc în tineri. Un an de formare costă, în medie, între 15000 și 20000 de euro. Așadar, în cinci ani se cheltuie suta de mii, în marea majoritate banii fiind ai sponsorilor. Interesul clubului este, desigur, să păstreze jucătorul de valoare și pentru asta i se propune un contract de profesionist. Aceasta este tendința ultimilor ani, mai ales că vin și cluburi din străinătate să caute jucători tineri de valoare. Sunt jucători care semnează contract de profesionist de la 18 ani. Un exemplu în acest sens este William Accambray (n.n.- inter stânga), o mare speranță a clubului din Montpellier. El a fost căutat de cluburi externe în timpul formării sale (n.n. -perioada de juniorat). Asta pentru că în această perioadă un jucător poate pleca de la club în orice moment. Lui Accambray i s-a făcut o contrapropunere, un contract pe trei ani, care s-a dovedit un lucru bine țintit. El a ajuns în echipa națională și a devenit campion mondial și olimpic. Iată de ce fiecare club semnează două sau trei contracte de profesioniști în fiecare an. Iar jucătorii care nu au, pentru moment, nivelul cerut de prima ligă merg să joace în liga secundă, sau, uneori, chiar și în cea de- a treia ligă. Așa s-a întâmplat cu Vincent Gérard (n.n. -portar), format tot la Montpellier, dar nu a putut juca în prima ligă. El a fost împrumutat la Istres, la Dunkerque, unde a crescut în valoare, și a revenit la Montpellier cu care a câștigat Liga Campionilor. Așadar, există un debușeu pentru fiecare jucător, ceea ce ne dovedește, încă o dată, că sistemul nostru funcționează bine.
(va urma)
