Începând de ieri, sistemul de monitorizare electronică se aplică şi în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauţiune şi arest la domiciliu, în cauzele în care organele judiciare vor dispune obligaţia de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal, potrivit Agerpres.
Au fost identificate şi amenajate spaţiile destinate desfăşurării activităţilor de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară fiind definitivată, menţionează Inspectoratul, care adaugă că utilizarea sistemelor electronice permite o creştere a gradului de asigurare a măsurilor de protecţie a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare. Conform IGPR, folosirea acestor sisteme permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea şi contracararea unui eventual contact fizic între victima violenţei domestice şi agresor sau, pe viitor, respectarea obligaţiilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar, controlului judiciar sub cauţiune.
“Monitorizarea se va realiza automat, sistematic şi exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora şi în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate şi a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea. Pentru monitorizarea electronică sunt stabilite roluri clare, reguli şi proceduri de monitorizare, alertare şi intervenţie, prin partajarea informaţiilor, astfel încât, în cadrul monitorizării, să nu fie cunoscute datele purtătorilor dispozitivelor de supraveghere, ci doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive. După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere, precum şi organul judiciar care a impus obligaţia de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere va avea acces, în anumite condiţii stabilite de lege, la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic, în scopul verificării respectării obligaţiilor ce revin persoanei supravegheate”, explică poliţiştii.
Poliţia emite ordine de protecţie provizorii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestuia.
Acasă Actualitate IGPR: Sistemul de monitorizare electronică va fi utilizat şi la persoanele cercetate...