George Marin
Ceea ce se presupunea a fi o dispută pentru șefia seriei – ambele echipe aveau câte trei victorii înaintea jocului – s-a transformat într-o cursă cu sens unic. De aceea considerăm că a prezenta evoluția scorului consumă timp prețios. Mai utilă este o scurtă discuție despre joc ca atare.
Experiența „bufnițelor” a decis în lupta cu tinerețea covăsnenelor, provenite, în mare parte, de la fostul Centru Național de Excelență din Sfântu Gheorghe și având în componență pe Stan (nr. 11, 17 ani) -chemată la selecționata de tineret și pe Lupișcă (nr. 8) și Marton (nr. 4), ambele fete de 18 ani fiind componente ale lotului național de junioare. De altfel, media de vârstă a loturilor înscrise pe foaia oficială este de partea „bufnițelor”: 27 de ani și 8 luni contra 19 ani și 5 luni.
Știind că aproape jumătate din lotul CSJ a fost schimbat în pauza dintre campionate, este greu de crezut că s-ar fi putut gândi cineva că vom vedea un mecanism uns în etapa a patra. Desfăcând un pic jocul, putem găsi destule lucruri pozitive. Iată, poarta a fost la înălțime, Paraschiv „ocupându-se” de aruncările adverse de la 7 metri, iar Ivașcu de celelalte aruncări. Cu un centru impenetrabil, apărarea a fost promptă și sigură, dar cu câteva excepții spre final, când „gaura” s-a creat repetat în partea dreaptă, între apărătorul intermediar și cel central. Dacă este să vorbim despre atac, avem și bune și mai puțin bune. Cîrjan a fost eficientă în mare măsură, concretizând angajările la semicerc care i s-au oferit. Am apreciat siguranța execuțiilor tinerei Petre, în debutul meciului, din extrema dreapta, aruncările precise ale celor două Berbece, Andrada și Bianca, precum și îndrăzneala mai ridicată, mai apropiată de ceea ce i se cere, de care a dat dovadă interul de pe partea opusă „Berbecelor”, adică din stânga. Am numit-o pe Andrița. Mai greu am deslușit combinații care să arate că există mecanisme deja formate. Un alt lucru bun este că toate jucătoarele au apărut pe teren în medie cam 30 de minute fiecare. Doar Băcăoanu a fost cea care a evoluat sub media pomenită, marea majoritate a puținului timp petrecând-o pe linia semicercului propriu. La fel de puțin a apărat și Paraschiv, dar cu mult succes.
S-au petrecut și câteva lucruri mai puțin benefice pentru echipă. Noi doar le vom enumera. Cu siguranță că staff-ul tehnic nu va trece ușor peste acestea. Neplăcut de mare a fost numărul contraatacurilor ratate: 3 din 10, adică 30 %! Au fost irosite baloane și superiorități numerice, au existat și nesincronizări. Un aspect la care este evident că se lucrează, dar care încă mai apare în joc, este fluctuația de care dă dovadă echipa în exprimarea ei. Suntem de acord că desele schimbări de formulă sunt necesare pentru a stabili baza primului „7” – configurația seriei ajută în acest sens – dar ar trebui să se vadă deja conexiunile dintre posturi mai înainte de cele dintre oameni, fie și în formă incipientă, într-o consecventă exprimare de ansamblu a echipei pe toată durata jocului. Iată un exemplu. În prima parte, pentru Prahova aproape că nu au existat acțiuni din partea stângă, fie extremă, fie intermediar, golurile marcate de Sava și de Krsnik (în inferioritate numerică) fiind singulare. După pauză, a venit rândul extremei dreapta să pară a fi uitată. Nu deranjează că marchezi mult din alte poziții în fața unei echipe de puștoaice, dar în fața unei echipe cu aceeași experiență ca a ta, de același nivel cu tine, este nevoie de un registru mai larg de exprimare. De aceea, considerăm că meciurile următoare pot fi de mare ajutor pentru închegarea unei echipe competitive în așteptarea turneului final, turneu care va da verdictul asupra calității fiecărei echipe.
CSJ Prahova – Sepsi SIC Sfântu Gheorghe 36-17 (19-9)
CSJ: Emanuela Ivașcu 12 intervenții (1 „7 metri”, 50 %), Ioana Paraschiv 4 (2, 44 %) – Roxana Cîrjan 6 goluri, Ana Berbece 5, Diana Andrița 5, Bianca Berbece 4, Cristiana Petre 4, Natalia Striukova 3, Dora Krsnik 2 (1 din „7 metri”), Anamaria Dumitrașcu 2, Cătălina Sava 2, Carmen Stoleru 1, Roxana Beșleagă 1, Ștefania Epureanu 1, Raluca Băcăoanu, Florina Alexandru (Popescu). Antrenori: Adrian Chiruț, Robert Comendant, Iulian Emancipatu.
Sepsi: Ioana Dediu 7 intervenții (26 %), Daria Andrei 1 (8 %), Maria Demeter – Andreea Gheorghe 5 goluri, Iulia Biță 4 goluri (3 din „7 metri”), Delia Rău 2, Andra Banu 2, Evelyn Marton 1 (1), Iuliana Damian 1, Ioana Abaza 1, Iringo Sölymosi 1, Daria Lupișca, Bianca Pintilescu, Ana Stan, Karina Ghinea, Iulia Constantinescu. Antrenori: Florentina Cuibăr, Anett Kolumban.
Eliminări 2 minute: CSJ 3 (Alexandru, Andrița, Băcăoanu) – Sepsi 3 (Biță 2, Ghinea).
Au arbitrat: George Dudău, Robert Dudău (Brașov).