Patru dintre componenții echipei de baschet CSM BBA Petrolul Ploiești – Vlad Negoițescu, Lorenzo Diaconescu, George Angelian și David Roșoga – le-au făcut ieri o vizită la antrenament fotbalistilor de la FC Petrolul Ploiești, aflați înaintea evenimentului de sâmbătă în cadrul căruia „lupii galbeni“ sărbătoresc Centenarul fotbalului petrolist!
Grozav, Zima, Huja, Irobiso şi Dumitriu au făcut o poză cu prietenii de la baschet, după care baschetbaliştii au vrut să vadă ce şanse ar fi avut în „sportul rege”, singurul care le-ar fi putut face, probabil, concurenţă lui Irobiso sau Tudorie dovedindu-se George Angelian.
Lukas Zima: „Când eram mic jucam și eu baschet, pentru că eram înalt, însă n-am făcut-o nicidată în cadrul organizat. E un sport frumos, iar atunci când am timp mă uit la NBA. Câd eram în Italia mergeam și la meciurile echipei din orașul în care jucam și probabil o voi face și acum, voi merge să-i văd pe băieți. E frumos din partea lor că au gândit acest demers și le mulțumim pentru asta“.
Vlad Negoițescu: „Știm cu toții cât de greu este anul acesta pentru ei, atât financiar, cât și sportiv, avem jucători în echipă care sunt fani activi ai petrolului și ne-am gândit că o acțiune de acest gen, prin care să le oferim suporterilor aceste 24 de bilete duble, ar fi binevenită. Vom încerca să ajungem și noi repede la meci, pentru că ne-am programat special partida de sâmbătă cu Târgu Mureș, cu o oră mai devreme și vom începe la 17:00, pentru a veni la evenimentul de pe «Ilie Oană»”.
Pentru Centenar, secţia de baschet a clubului CSM a achiziţionat pentru evenimentul de sâmbătă 48 de tichete şi a pus la bătaie 24 de bilete duble pe care suporterii petrolişti le pot câştiga pe pagina de facebook a CSM Ploieşti.