Federaţia Ospitalităţii solicită Guvernului reducerea impozitelor pe salarii şi venituri ale angajaţilor, menţinerea TVA la 9% pentru mâncare şi păstrarea tichetelor de vacanţă, avertizând că, în prezent, toată industria HoReCa se află la punctul 0, potrivit Agerpres.
“Pentru următorii ani, ori alegem să mâncăm de la marile lanţuri ori alegem să susţinem jucătorii români mici şi mijlocii. Federaţia solicită ferm Guvernului reducerea impozitelor pe salarii şi venituri ale angajaţilor, menţinerea TVA la 9% pentru mâncare şi păstrarea tichetelor de vacanţă”, se precizează într-un comunicat al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR). Potrivit preşedintelui organizaţiei, Valentin Şoneriu, industria traversează o perioadă dificilă, pentru că nu doar materiile prime s-au scumpit, ci sunt majorări de costuri pe toate planurile.
“Marea majoritate a business-urilor din ospitalitate nu au rezultate financiare mai bune decât anul trecut, iar cele care reuşesc au, în mare parte, creşteri mici, de maximum 6%. Industria traversează o perioadă dificilă, pentru că nu doar materiile prime s-au scumpit, ci sunt majorări de costuri pe toate planurile, iar asta duce la creşteri foarte mari, pentru că majorările au un efect multiplicator. În prezent, foarte puţine afaceri din această industrie mai pot supravieţui, pentru că devine tot mai greu să rămâi la fel de competitiv ca înainte şi să susţii preţurile”, a declarat Valentin Şoneriu, potrivit comunicatului citat. În aceste condiţii, FPIOR atrage atenţia că orice creştere a cheltuielilor avute de companiile din industrie generează, automat, o evoluţie similară a preţurilor către consumatorul final. Situaţia este critică, cu atât mai mult cu cât se estimează că, de anul viitor, vor fi introduse noi majorări de taxe, iar plafonarea preţului la energie va dispărea. Mai mult decât atât, business-urile din sectorul ospitalităţii sunt dependente de calitatea angajaţilor, mâna de lucru reprezentând 30% din cheltuielile din această industrie, susţine sursa citată.
“Suntem martorii unei premiere: pentru prima oară în 30 de ani, industria ospitalităţii din România prinde putere şi intră într-o fază de consolidare. În ultimii ani, companiile din ospitalitate s-au tot eficientizat, au construit modele de business flexibile şi adaptate, dar s-a ajuns la un punct de plafonare de la care nu mai pot susţine creşterile de cheltuieli. Mulţi antreprenori sunt pe un minimum de profit, motiv pentru care orice creştere va deveni un compromis – fie vor fi nevoiţi să facă rabat de la calitatea serviciilor, adică să scadă numărul de angajaţi şi să le crească nivelul de muncă, lucru care se va simţi în scăderea calităţii serviciilor turistice din România, fie vor face rabat de la calitate. În ambele cazuri, vom fi martorii unui nou lanţ de falimente ale business-urilor româneşti. Acesta va fi încă un motiv pentru ca românii să plece în străinătate şi pentru alte lanţuri internaţionale să acapareze piaţa ospitalităţii din România”, a mai precizat preşedintele FPIOR.
Reprezentanţii FPIOR susţin că, încă din primăvara lui 2024, multe afaceri din industria ospitalităţii au început să se închidă. Un număr tot mai mare de unităţi sunt puse la vânzare, pe site-urile de profil, dar şi bucătării întregi, mobilate şi utilaje de bucătărie, pensiuni sau mobilier hotelier. Efectul de domino se resimte şi în cazul firmelor care furnizează utilaje şi materii prime pentru restaurante şi hoteluri. Deşi au scăzut preţurile, vânzările lor sunt mai mici, au greutăţi la încadrarea la termen, iar restanţele clienţilor se tot măresc.
Acasă Actualitate Federaţia Ospitalităţii solicită reducerea impozitelor pe salarii şi păstarea la 9% a...