Florin Tănăsescu
De azi, cade pleaşca pe capul nostru, c-a început campania prezidenţială. Iar pentru a nu căpăta cucuie, Autoritatea Paralelelectorală a stabilit câteva reguli şi canoane care trebuie respectate mai ceva ca-n armată. Sau în biserică.
Deci, ce trebuie să faceţi pentru a nu vă trezi cu vreo amendă sau Doamne fereşte de mai rău!:
1. Fiind interzisă acordarea de promisiuni-beneficii din partea candidaţilor, trebuie să vă strecuraţi în spatele panourilor pe care stau răstigniţi dumnealor şi să luţi, fără nazuri, ce vi se oferă. O măslină? E bună şi aia, că după alegeri v-alegeţi cu praful de pe tobă.
2. Panourile cu sfinţi nu trebuie deteriorate, deci nu vă atingeţi de ele, chiar căzute sub intenţia de vot de 1%.
Excepţii: dacă vă e drag până peste cap vreunul, puteţi să-l pupaţi şi chiar să rostiţi vorbe gen: „Mânca-l-ar mama pe el de frumuşel!”. Dar atât! Nu-l haliţi, că nu sunteţi canibali.
În cazul în care „el” este o „ea”, se interzice cu desăvârşire bezeaua. În schimb, puteţi pune un bucheţel de flori în dreptul doamnei.
Din două-n două zile, aveţi voie chiar să le udaţi, că se mai ofilesc şi ele. La flori facem referire!
3. În caz că sunteţi pasionaţi de pictură şi vreţi să vopsiţi panoul – gardul are cine, nu vă faceţi griji!- atenţie la culori!
Succesiunea roşu-galben-albastru e interzisă. Iar pentru a nu lăsa loc de interpretări, folosiţi verde, maron sau roz bon-bon.
4. De se nimereşte să treacă pe lângă dumneavoastră vreun atelaj hipo în timp ce-i admiraţi pe aceşti Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene, băgaţi-vă vată în urechi. Iar peste ea, degetele. Că este posibil ca vreun căruţaş să vă deturneze de la intenţia de vot iniţială, de vă treziţi cu scandalul cât casa în familie!
5. Fiţi cuminţi! Adică, un pic de respect nu strică! Deci, când treceţi pe lângă domnii aspiranţi, mergeţi în vârful piciorelor. Sau, din bun-simţ, că nu oricine râvneşte la o astfel de funcţie, n-ar fi rău să vă descălţaţi!
6. Dacă simţiţi că-n drumul dumneavoastră cineva vă urmăreşte, nu disperaţi! Lipiţi-vă de cel mai apropiat stâlp şi sunaţi la poliţie. Dacă sună „ocupat”, iuţiţi pasul. Că doar ştiţi vorba: „Fuga de candidațí nu-i frumoasă, da’-i sănătoasă!”.
7. Gândiţi-vă foarte serios la alegerile din 2029! Sens în care, apelaţi la un speaker emoţional. Numai aşa veţi putea ajunge la concluzia „Dacă ei pot minţi frumos, eu de ce nu?”.
Atât, deocamdată!