George Marin

Cine începe lectura analizei evoluției lui Tudorie ar putea gândi că respectivul aproape că nu a fost pe teren. Dimpotrivă! Tudorie a jucat 73 de minute și a fost schimbat de Moussaki, poate din rațiuni de oboseală a titularului, poate din rațiuni tactice, atacul petrolist simțind nevoia de a hărțui mai mult defensiva ieșeană după o perioadă în care echipa condusă de Emil Săndoi părea să îndrăznească mai mult la un scor încă nestabilizat.
Una din explicațiile valorilor reduse ale cifrelor înregistrate de Tudorie este modul prudent în care Petrolul și-a construit acțiunile de atac. S-a construit cu răbdare, deseori schimbându-se pase la linia de fund. Astfel, atacantul central, plantat cvasipermanent între apărătorii centrali adverși pentru a-i fixa lipsindu-i de posibilități de a ieși din linie pentru alte intervenții, nu avea altceva de făcut decât să aștepte centrările sau pasele pentru finalizare. Două dintre lovituri au avut finalizări care au amenințat poarta (min. 2 – corner; min.48 – minge salvată de portarul Fernandes), o a treia fiind transformată în gol printr-o rapidă intervenție speculativă din fața porții, devansându-i exact pe cei doi apărători centrali adverși (min. 53). Trei lovituri, trei motive de panică pentru poarta ieșeană! Tudorie s-a mai aflat într-o bună situație, demarcat pe spațiu liber, dar el nu a putut colecta pasa lungă trimisă de Huja (min. 19). Ar fi rămas doar cu portarul advers față în față. Oricum, Tudorie a demonstrat, în mai multe momente, că știe să își găsească poziția favorabilă lui, chiar dacă nu este întotdeauna angajat de coechipieri.
Am spus mai sus că poziția lui Tudorie a fost aproape fixă pe teren deoarece în foarte rare situații el a contribuit la construcția acțiunii de atac (min. 17 – faza s-a încheiat cu șutul lui Gicu Grozav; min. 65 – a întârziat puțin acțiunea, care, totuși, s-a încheiat cu șutul bun al lui Dumitriu). Tot din același motiv, participarea sa defensivă a fost modestă, prezența în terenul propriu fiind – putem spune astfel – accidentală și în apropierea liniei de centru. Ba, într-una din situații, chiar a pierdut balonul după ce tot el îl recuperase (min.28). Ce ar fi negativ în evoluția lui Tudorie? I s-ar putea reproșa o oarecare lentoare, firească pentru un jucător destul de masiv, dar care îl face să nu câștige unele baloane care i-ar putea reveni. De aceea a înregistrat și două dueluri aeriene pierdute! Însă, în fața porții, a avut reacție rapidă, a avut „zvâc”. Apoi, presingul asupra construcției adverse a fost doar schițat în două rânduri. Dar se pare că această manevră a fost lăsată departe deliberat. Petrolul a absorbit bine acțiunile adverse, prezența ieșenilor în terenul petrolist fiind firavă, în ciuda golului primit la acea lovitură liberă la care zidul, cu Tudorie parte componentă, s-a destrămat.
Ar mai fi de discutat atenția pe care trebuie să o acorde poziției de ofsaid. A părut că planul a fost ca Tudorie să stea la limita evitării poziției de ofsaid, dar i s-a întâmplat să nu poată primi balonul tocmai din cauza neglijenței sale, Rădulescu având doar varianta șutului (min.66).
O vorbă și despre Moussaki. A fost ceva mai mobil decât Tudorie. A încercat să participe la acțiunile de atac cu oarece succes (min 77 – șut Jyry; min 82 – a obținut un corner), dar nu a putut lămuri nimic despre capacitatea sa de a intui faza (nu a ajuns la două centrări, min 88 și min. 90+1, la faza golului secund). O dată a intuit bine, așteptând în zadar pasa în careu la acțiunea pe care Grozav a decis să o încheie el însuși cu șut. O întrebare ne-a ridicat, totuși, Moussaki: a fost de vină terenul, tehnica lui deficitară sau lipsa de stăpânire în momentul în care a pierdut copilărește balonul într-o fază în care avea drum liber către poartă, și care, în mod normal, ar fi trebuit să se încheie cu gol (min. 90+3)? Ne vom lămuri și asupra lui, poate chiar astăzi, în meciul pentru Cupa României.
În primele două coloane, tabelul indică minutele acțiunilor lui Tudorie. Nu trebuie să mire că nu sunt marcate pase înspre înainte. Un atacant cu rol de pivot se întâlnește rar cu astfel gen de pase. Am eliminat cifrele din rubricile cu valori zero pentru a reflecta mai clar titlul ales.