George Marin

După două meciuri în care a intrat pe parcurs, Moussaki a fost titularizat în partida de la Borcea contând pentru Cupa României. Congolezul nu ne-a dat, încă, dovada clară că ar trebui să fie titularizat de acum înainte, chiar dacă miercuri a arătat dorință de joc și receptivitate tactică, dar cu oarecare inconsecvență, din păcate. Din partea lui am văzut și momente bune, dar și momente de acalmie, de parcă ar fi uitat că se află pe teren. S-au întâmplat acestea din urmă într-o bună perioadă din partea secundă, când echipa gazdă, deja obosită, se căznea să profite întrucâtva de slăbirea liniei de mijloc petroliste cauzată de schimbările produse, schimbări pe care le bănuim planificate încă de la Ploiești.
Moussaki a fost desemnat atacant în partea stângă, într-o linie care i-a mai conținut pe Bratu- în dreapta și pe Irobiso- în centru. În destule acțiuni ofensive, Moussaki a „încrucișat” trecând peste Irobiso, rămas central, găsind poziții libere în partea dreaptă, unde a primit pase lungi (min.16, 18, 24, 25, 33, 40). Aceasta a fost schema numărul 1 prin care apărarea călărășeană a fost pusă în dificultate. În majoritatea acestor situații, Moussaki a jucat pasa înapoi (iată o explicație pentru direcția paselor sale marcate în tabel), finalizare petrecându-se în două rânduri. Prima situație s-a înregistrat la șutul lui Bratu (min. 24), urmat de șutul congolezului, din apropierea porții, rubicondul fost campion al României, cu Viitorul, portarul Rîmniceanu, salvând ambele situații ca în zilele sale bune. Cea de-a doua s-a ivit la primul gol marcat de Hanca (min. 40). În secvența următoare primei situații descrise, Moussaki i-a „furat” mingea lui Rîmniceanu, în colțul careului mare, dar a căzut și a pierdut ocazia de a se îndrepta către poarta rămasă neacoperită (min. 25). Terenul să fie de vină? Simulare? Mai degrabă varianta secundă. Ar fi fost a doua sa șansă de gol. Cu o a treia potențială șansă de gol s-a mai întâlnit Moussaki abia spre final, scăpat liber pe stânga, după ce tot el a recuperat balonul, dar s-a întâmplat ca și în meciul trecut, cu Poli Iași. Și-a prelungit foarte mult mingea și așteptatul gol cu numărul 4 a zburat precum avioanele de la baza aeriană din apropiere (min. 59). Am mai remarcat pasa diagonală, printre doi adversari, cu care a încercat să îl pună pe Bratu în poziție de șut (min.90+1). Global, Moussaki a fost destul de combativ în atac, dar ne-ar fi plăcut să îl vedem folosindu-și forța mai des.

Odată terminat capitolul „foarte-foarte”, trebuie să discutăm și despre celălalt, „prea-prea”. Ca și în analiza meciului trecut – deși nu Moussaki fusese cel supus radiografiei – am sesizat o oarecare indecizie a congolezului în a ataca mingea. Mai exact, suspectam o mai scăzută capacitate de a intui mersul fazei, în special în zona porții adverse. Am remarcat acest lucru și în partida contra echipei din Liga 3 de la malul Borcei (min. 3, 36). La această a doua situație, centrarea lui Hanca l-a găsit pe Moussaki prea înfipt în gura porții – ca și pe Irobiso – deși era evident că de fapt centrarea nu putea veni decât în spate. Congolezul nu a reacționat tot atât de bine, de prompt, așa cum a făcut-o la ocazia sa din minutul 24.
Discutând și despre partea defensivă, trebuie să amintim câteva poziționări nepotrivite, dar nespeculate de gazde. S-a întâmplat în joc cursiv, dar s-a întâmplat și la faze fixe. În afară de lovitura liberă a gazdelor la care toată echipa petrolistă s-a poziționat ciudat (min 10), la o alta nu am putut stabili pe cine a luat Moussaki în marcaj. Pe Alexandru Iordănescu (da, chiar el, băiatul ex-selecționerului Anghel și, în același timp, fratele ex-selecționerului Edward) ori pe Burlacu? La executarea loviturii libere, ambii jucători ai gazdelor au plecat în urmărirea balonului, Moussaki a rămas locului (min. 38). În partea secundă, congolezul a venit mai des în terenul propriu întru ajutorul liniei de mijloc. Dar, după cum arătam și în deschiderea radiografiei, a avut destule momente de absență.
În acest moment, acceptăm să punem totul pe seama procesului de adaptare în campionatul nostru pentru că se întrezăresc destule lucruri bune la Moussaki, cel care a bifat câteva meciuri în Ligue 2, este adevărat, cu un cincinal în urmă. Pentru a formula o concluzie clară așteptăm încheierea adaptării, cu condiția ca să nu se întindă pe prea lung timp.