Oamenii legii din cadrul structurilor teritoriale ale poliţiei prahovene au acţionat, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru combaterea furturilor de material lemnos din pădurile de stat sau particulare.
În acest context, potrivit unei informări a IPJ Prahova, „poliţiştii din Băicoi au prins în flagrant, în zona Dumbravă, de pe raza Ocolului Silvic Valea Doftanei, un bărbat care încărcase într-un atelaj hipo material lemnos din specia carpen, sustras dintr-o pădure particulară. De asemenea, a fost identificat un motofierăstrău mecanic și un topor care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Materialul lemnos a fost confiscat și lăsat în custodie pădurarului din cadrul Ocolului Silvic Doftana, iar în cauză cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «tăiere, fără drept, și furt de arbori»”.
De asemenea, şi oamenii legii din Azuga au surprins patru persoane din oraș care sustrăgeau material lemnos, din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic din localitate. „În urma verificărilor efectuate la fața locului, au fost identificați 4 arbori din specia fag, tăiați fără drept, precum și alte două cioate, fără a mai fi găsiți la fața locului arborii aferenți acestora. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele, în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunii de «tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori»”.