Dobânda cheie se ve menține la 6,5% pe an, a decis Banca Națională vinerea trecută, în ultima ședință a conducerii actuale.
Actualului Consiliu de Administrație al BNR îi expiră mandatul în 10 octombrie, iar cinci din nouă membri au fost reconfirmați pentru un nou mandat de către Parlament, potrivit Hotnews. Băncile centrale din Europa Centrală și de Est ar putea să treacă la reduceri de dobânzi în anul următor, în timp ce BNR ar putea fi forțată să facă o pauză din cauza consolidării fiscale, care ar putea fi inflaționistă pe termen scurt. Acest lucru ar putea crește diferența de rată a dobânzii și ar putea atrage intrări de capital nedorite. Mugur Isărescu a lăsat să se înțeleagă în ultima conferință de presă că BNR monitorizează acest diferențial de dobândă. „Ajustarea deficitului doar prin tăieri de cheltuieli e recesionistă. Cei care spun că ajustarea trebuie făcută prin creșteri de taxe să aibă grijă, că tot recesionistă e”, a mai precizat Guvernatorul. „Rata anuală a inflației s-a mărit în iulie la 5,42 la sută, de la 4,94 la sută în luna iunie, și a scăzut în august la 5,10 la sută. Avansul față de finele semestrului I este rezultanta accelerării creșterii prețurilor alimentelor și energiei, pe fondul secetei severe și al majorării tarifelor de distribuție pentru gaze naturale, ce a devansat ca impact noile scăderi de dinamică, scăderi consemnate de prețurile administrate și de prețul combustibililor, sub influența unor efecte de bază și a descreșterii cotației țițeiului”, se arată în comunicatul care însoțește decizia BNR. Potrivit actualelor evaluări, se mai arată în comunicatul BNR, rata anuală a inflației va scădea până la finele anului curent pe o traiectorie fluctuantă și mai ridicată decât cea evidențiată în prognoza pe termen mediu din luna august 2024. Descreșterea va fi antrenată de încetinirea creșterii prețurilor importurilor, în timp ce în sens opus vor continua să acționeze condițiile meteorologice nefavorabile din acest an și majorarea cotațiilor unor mărfuri, în principal prin efectele exercitate asupra dinamicilor prețurilor alimentelor și energiei. Incertitudini și riscuri mari decurg din conduita politicii fiscale, având în vedere, pe de o parte, rezultatul execuției bugetare din primele opt luni ale anului și caracteristicile recentei rectificări bugetare, iar, pe de altă parte, măsurile fiscal-bugetare ce ar putea fi implementate în perspectivă în scopul consolidării bugetare, mai notează cei 9 membri ai boardului BNR în comunicat. O sursă de incertitudini și riscuri rămân, în opinia acestora, condițiile de pe piața muncii și dinamica salariilor din economie. Totodată, incertitudini însemnate continuă să fie asociate evoluției prețurilor energiei și alimentelor, precum și traiectoriei viitoare a cotației țițeiului, pe fondul tensiunilor geopolitice. Noul Consiliu de Administrație, recent validat de Parlament, va avea prima întâlnire privind luarea unei decizii de politică monetară în 8 noiembrie.