N. D.

Și în această toamnă, va avea loc una dintre manifestările de tradiție pentru Ploiești – Festivalul Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Folk ”Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre”, care se va desfășura în perioada 15-16 noiembrie 2024. Aflat, anul acesta, la cea de-a XXV-a ediție, organizatorii evenimentului, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” și Primăria Ploieşti, în parteneriat cu Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, au anunțat că festivalul se adresează tuturor iubitorilor de muzică folk cu calităţi componistice şi interpretative deosebite, care doresc să se afirme ca solişti interpreţi de muzică folk, în duet cu alţi interpreţi sau în grupuri organizate de muzică folk, cu îndeplinirea anumitor condiții. Respectiv, concurenţii pot participa în concurs cu minimum două compoziţii proprii de muzică folk, cu text propriu sau creat de alte persoane (textieri sau poeţi români consacraţi), să aibă vârsta minimă de 14 ani și vârsta maximă 40 de ani și să nu fi obținut, la edițiile anterioare ale acestui festival, “Marele premiu”. Pentru cei care doresc să participe la acest concurs, înscrierile la preselecţie se pot face completând un formular online până pe data de 29 octombrie 2024, ora 23.59, prin intermediul (https://forms.gle/VAivtWZ8aCfmiQCP7. Preselecția va avea loc în data de 31 octombrie 2024, la ora 12:00, la sediul instituției din Ploiești, din Piața Eroilor nr.1 A, etaj.7, fără să fie necesară prezența fizică a concurenților, întrucât juriul va audia compozițiile trimise prin intermediul formularului online. Concurenţilor admişi li se va comunica telefonic rezultatul preselecţiei până la data de 4 noiembrie 2024, aceștia urmând să confirme/infirme prezența ulterior. Concursul de interpretare va avea loc pe data de 15 noiembrie, la ora 17.00, în sala de spectacole a teatrului ploieștean, iar Gala Laureaților – a doua zi, pe 16 noiembrie, la ora 18.30.