Florin Tănăsescu

Dacă nu cu mult timp mai-nainte lucrurile erau simple, în sensul că eram avertizați „Feriţi-vă de măgăruş!”, oamenii mai în etate atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune.
Asta se numeşte „Cangurul ţup-ţup”.
Cine e subiectul la care facem referire, cu ce ocazie pe la noi şi cum acţionează: Are picioare înalte şi ia forma unui om. Pare cu bune intenţii, dar, atenție!, a făcut un hibrid din Metoda Pomana cu aia, Lovercangurboy.
Sare, se gudură pe lângă dumneavoastră. Practic cere voturi, ce s-o mai lălăim. Individul are o plajă largă de fraiereală, de genul: „Dimineaţa sunt la Sinaia. Seara sunt pe Litoral”.
Cum a ajuns p-aici, din Australia, deşi n-are şi nici că va avea vreodată nici în clin, nici în mânecă și cu ţara asta, nimeni nu ştie.
Doar că precedentul există: Cangurul Mutu, care sare dintr-un avion prezidenţíal într-altul. Ţup-ţup!
Dacă nu-i daţi atenţie, se bagă în sufletul dumneavoastră. Bâzâie că are copii şi nepoţi de aranjat, de ţi se rupe inima, nu alta!
Priviți-i și burta! Deocamdată nu-i mare, dar are timp un mandat – două să o rotunjească. Până atunci, are la purtător o traistă. Ştiinţific, ea se numeşte marsupiu. Practic, acolo vâră tot ce găseste prin bătătură: găini, curci şi-alte orătănii. I se mai spune şi „Cangurus Ţup-ţupus”, nume dat tot de strămoşii noştri, care au fost siliţi de împrejurările vitrege să-nveţe şi ceva cuvinte de bază din Limba latină.
Subspeciile au denumiri în funcţie de zona în care-şi fac propagandă. Exemple: Cangurus Pontus Euxinus (în buza mării), Cangurus Sucarpaticus (zona deal-munte) şi aşa mai departe. Până mai de curând, erau mai puţine exemplare din astea, care aspirau la funcţii. Acum sunt cu sutele-miile, dacă punem la socoteală şi prezidenţialele, şi parlamentarele.
De regulă, cum scriam mai sus, este un candidat prietenos. După ce se vede cocoţat ca găina în vârful grămezii, devine arogant.
Specia este ocrotită de lege. Că doar se ştie, noi suntem un popor ospitalier şi… Şi n-am zis fraier, deşi mai, mai că era s-o facem. Uitaţi, deci, de avertismentul „Feriți-vă de măgăruş!”, fiţi cu ochii-n patru la Cangurus Ţup- ţupus!
Cât s-o putea. Şi cât i-o fi milă de noi, Celui de Sus!