Federația Română de Fotbal a anunțat desfințarea parteneriatului cu firma de dezvoltare imobiliară – protagonistă a unui scandal imens , și a „bătut palma”, imediat, pentru nou parteneriat, pentru a sprijini Comisia Centrală a Arbitrilor.
Colaborarea va acoperi o perioadă de cel puțin cinci ani și urmărește creșterea performanței arbitrilor români la toate nivelurile competiționale.
Prin acest parteneriat, noul partener va oferi sprijin logistic și financiar CCA, asigurând resursele necesare pentru pregătirea și dezvoltarea arbitrilor, atât din punct de vedere tehnic, cât și tehnologic.
Această colaborare va contribui la îmbunătățirea infrastructurii de formare, la introducerea de noi soluții digitale și la asigurarea unor condiții optime pentru desfășurarea activităților arbitrilor în competițiile naționale.