Aproximativ 9 din 10 români ar alege să lucreze în sectorul privat, indiferent dacă au sau nu un loc de muncă momentan, acest trend fiind şi mai accentuat în rândul tinerilor din Generaţia Z, unde 93% dintre dintre cei angajaţi ar alege o organizaţie privată, conform celui mai recent studiu «Most Wanted Employers 2024» realizat de o agenţia de cercetare de piaţă.
Potrivit unui comunicat remis, ieri, AGERPRES, studiul semnalează că sectoarele IT & Tehnologie şi Retail se evidenţiază drept cele mai atractive pentru profesioniştii români, în timp ce preferinţele Generaţiei Z redefinesc criteriile de alegere a angajatorului. Astfel, sectorul IT & Tehnologie domină preferinţele cu 18% din opţiuni şi atrage nu doar profesionişti IT, ci şi specialişti din domeniul Financiar-Contabil. Giganţii Google şi Microsoft conduc topul angajatorilor preferaţi în acest sector.
«Salariile competitive (40%) şi flexibilitatea (15%) sunt principalele motive pentru care angajaţii sunt atraşi de domeniul IT, în timp ce pentru cei în căutarea unui job, dezvoltarea profesională este principalul atu (36%)», explică Cori Cimpoca, fondatoarea agenţiei de cercetare MKOR, citată în comunicat.
Retailul ocupă locul doi cu 10% din preferinţe, mai ales în cazul profesioniştilor care lucrează în producţie, contabilitate şi operaţiuni. Dedeman şi eMAG se evidenţiază ca lideri în acest domeniu. «Acest sector atrage şi femeile, dar şi locuitorii din mediul rural, un indiciu că oferă oportunităţi de carieră în zone unde acestea pot fi mai limitate», se menţionează în comunicat. Deşi salariul şi beneficiile rămân primordiale (33%), 1 din 5 angajaţi consideră mediul de lucru şi cultura organizaţională decisive în alegerea angajatorului. Contrar aşteptărilor post-pandemice, doar 6% dintre angajaţi consideră flexibilitatea importantă în alegerea unui job. Aceasta contează mai degrabă contextual, de exemplu, mai mult în cazul femeilor, subliniază sursa citată.
Dezvoltarea profesională şi personală este principalul motiv pentru care cei care nu au un loc de muncă s-ar duce să se angajeze. Sectorul Tech şi FMCG sunt văzute ca zone benefice pentru a evolua în acest sens, mai arată studiul. Acesta mai semnalează că până în 2034, Generaţia Z va reprezenta aproximativ 40% din forţa de muncă, ceea ce face esenţială adaptarea organizaţiilor la preferinţele acestei generaţii. Studiul este reprezentativ la nivelul populaţiei din România şi a fost realizat, prin sondaj de opinie online, pe un eşantion de 1.244 persoane, din care 953 persoane ocupate, 214 neocupate şi 77 antreprenori, cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani.