Luiza Rădulescu Pintilie
Peste copacii pădurilor și înmiresmatele dumitrițe ale grădinilor,
Peste ogoare purtând deja dorul bogatelor grâne și amintirile macilor,
Peste trilul din zori de zi al privighetorilor,
Peste zborul, în șoptită armonie, al frunzelor,
Peste sufletele înveșmântate în tainice așteptări ale oamenilor,
Septembrie risipește tomnatice laviuri din a timpului acuarelă;
Și cu har ne pune la ferestrele inimilor îmbrățișate de- o dulce reverie ,
Perdele din purpurii mătăsuri și regală dantelă.
Blazon temporal, drept moștenită bijuterie,
Topită în străvechi filigrane și măiestrită broderie,
Amestecând în același vechi mojar fericiri, lacrimi și melancolie.
Ascultați! Ne-aduce vântul o așteptată scrisoare,
Ca o epistolă din a tinereții îndepărtată neuitare,
Ca o tainică și atât de răscolitoare chemare,
Presărată cu amărui parfum de tomnatică floare,
Și cafea prefirată ușor cu-al destinului praf fin de scorțișoară.
Și, iată, din nou- pentru a câta oară?!
Gânduri tomnatice se-nfiripă, se-nalță și zboară,
Peste lume și viața noastră stăpâne,
Ca și cum ar vrea toată frumusețea în ele s-adune,
Toată înseninarea zilei ce-n asfințit în urmă rămâne,
Întreaga speranță a zilei de mâine,
Și fericirea din fiece nouă toamnă ce vine…
Priviți, septembrie risipește tomnatice laviuri
din a timpului acuarelă!
Și cu har ne pune la ferestrele inimilor îmbrățișate
de-o dulce reverie,
Perdele din purpurii mătăsuri și regală dantelă.
Amestecă în același vechi mojar fericiri, lacrimi și melancolie,
Visuri și speranțe dintr-o toamnă târzie,
Ceva din ce-a fost, ce este și o să mai fie…
Viața, ca o taină de septembrie!
(10 septembrie 2024)
