Florin Tănăsescu

În condiţiile în care soacra mi-a ordonat să pun gogoşari şi gogonele la murat… Dat fiind faptul că tot ea mi-a zis „Băi, murătură, fă-te util familiei, că nu ţi-am dat-o moca pe fi-mea!”… Pentru că trebuie să zugrăvesc cu mânuţele-astea două sufrageria şi bucătăria – apartamentul fiind trecut pe numele nevestii…
Deci, în contextul mai sus enumerat şi alte împrejurări potrivnice mie, că nu le-nşir pe toate… Neavând timp să fac nici baie – de mulţime, că doar n-oţi crede că n-am obraz curat şi subţire – nu mai pot să-mi mai fac campanie electorală. Deci, vând locul.
Ţin să precizez că sunt grevat de câteva sarcini, dar nu prea mari. De exemplu, sponsorii îmi cer să promulg legi anti-trandafiri în grădini, pentru a-şi vinde ei parfumul importat de la bulgari. De asemenea, mai trebuie interzişi teii din curţi şi de pe autostrăzi, pentru a-şi vinde farmaciile produsele la pliculeţe.
Avantaje: Cel care îmi va lua locul va avea CV-ul la zi. Că doar ştiţi cum e: „băieţii” îţi caută la dinţi şi calul pe care nu l-ai călărit niciodată. Sau: dacă te-ai intersectat vreodată cu vr’una despre care cântă flăcăul ăla, Mihail, „Mă ucide ea””, afli c-ai avut şi amantă.
Alt beneficiu: În cazul în care ai pierdut diploma de bac, nu trebuie să dai anunţ în Monitorul Oficial, sau să umbli din liceu în liceu pentru vreun duplicat. Ţi-o scot „prietenii” de la naftalină.
Dezavantaje nu prea-s. Asta în condiţiile în care n-ai probleme cu inima. Că dimineaţa, afli dintr-un sondaj că eşti pe val, iar mai pe la amiază, că eşti la apă.
Seara, când televziunile au cel mai mare rating, afli că eşti pe fundul Oceanului, locuind pe Atlantic.
Poţi fi invitat la câte-un podcast unde baţi câmpii cât vrei. Chestia e că trebuie să ai ceva bani pentru a-l plăti pe interlocutor să nu te facă totuși cu ou şi cu oţet. Dacă plusezi, te ridică şi-n slava cerului.
Cum cobori? Asta e problema ta. Deci, o treci tot la capitolul „Dezavantaje”.
Cum scriam aici, pe Facebook – cine are Instagram poate vedea aceeaşi postare – soacra mi-a dat ordin să pun la murat gogoşari şi gogonele. Doar că acum am primit un mesaj de la ea că mai trebuie să pun şi varză, dar n-avem butoaie.
Deci, ocupat fiind cu treburile de toamnă, vând, cum ziceam, loc eligibil, de veci, în Parlament.
Iar spre a nu lăsa loc de interpretări sumbre, mai precizez: Loc de veci înseamnă că urmaşii urmaşilor celor interesaţi vor avea locul asigurat acolo.
Acestea fiind scrise, am plecat să caut butoi pentru conopidă.
Pentru mai multe detalii – loc Camera Deputaţilor sau Senat, că variază preţul – contactaţi-mă în privat.
Rog seriozitate, că nu ne jucăm cu ţara asta. Doar o vindem!
Semnat: Nepotul lui Gelu, fratele lui Glad, văr cu Menumorut.