Cunoscuta întreprindere prahoveană va face prezentări în cadrul Târgului internațional de producție militară de la Baku
Luiza Rădulescu Pintilie
În urmă cu câteva zile, mai precis vineri, 15 septembrie a.c., ambasadorul Republicii Azerbaidjan în România, Excelența Sa domnul Gudsi Osmanov, a vizitat împreună cu ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, domnul Ștefan-Radu Oprea, Uzina Mecanică Plopeni. Discuțiile purtate cu directorul general al cunoscutei întreprinderi prahovene, filială a Romarm, domnul Tiberiu Pârvu, alături de alți reprezentanți ai echipei de conducere, au vizat deschiderea unor noi perspective de colaborare între România și Azerbaidjan, inclusiv în domeniul producției de armament, în contextul în care cele două țări sunt interesate de intensificarea nivelului de cooperare economică și turistică, de identificarea unor noi oportunități de colaborare și investiții. Cu atât mai mult cu cât România a fost prima țară membră a Uniunii Europene care a încheiat un parteneriat strategic cu Azerbaidjan, în anul 2009, acesta fiind urmat, doi ani mai târziu, de un plan de acțiuni.
Întâlnirea la care ne referim în aceste rânduri are, de altfel, un prim rezultat concret, din delegația ce va reprezenta țara noastră, în perioada 22-24 septembrie a.c, la Târgul internațional de producție militară (ADEX Baku 2024) ce va fi organizat la Baku – capitala Azerbaidjanului, urmând să facă parte și un reprezentant de la Uzina Mecanică Plopeni. Este vorba despre inginerul șef pirotehnist Gabriel Bonciu, un tânăr inginer chimist de perspectivă – după cum a ținut să-l caracterizeze directorul general Tiberiu Pârvu -, coordonator al activității de Pirotehnie de la Uzina Mecanică Plopeni. De notat că deși România nu are un stand propriu în cadrul acestei ample manifestări internaționale – care marchează în acest an cea de-a cincea ediție, la care vor fi prezenți peste 200 de expozanți – Uzina Mecanică Plopeni va avea oportunitatea de a face prezentări ale produselor sale în fața celor peste treizeci de delegații militare din zece țări ce și-au anunțat prezența și a celor aproximativ 9000 de vizitatori care se estimează că se vor înregistra pe durata organizării expoziției. De asemenea, din România vor mai fi reprezentate o altă filială a ROMARM – Uzina Metrom din Brașov, precum și Compania Aerospațială ROMAERO, care se regăsește în portofoliul partenerilor ROMARM.