Sportivele secţiei de box a CSM Ploieşti au participat, săptămâna trecută, la Campionatul Naţional de Box Feminin pentru Senioare, Tineret, Junioare şi Cadete, de la Constanţa, reuşind să obţină o medalie de aur şi trei de bronz.
Principala performanţă i-a aparţinut, cum era de aşteptat, Liviei Botica, sportivă care a devenit din nou campioană naţională de senioare la categoria „+81 kg”. Ea a trecut în finală, prin RSC (Referee Stop Contest) în prima repriză, de Roberta Pantelică, de la SCM Craiova. Cele trei medalii de bronz au fost cucerite de Ştefania Ţăndărescu (48 kg), Cristina Căldărariu (54 kg), ambele la „tineret” şi Daria Spiridon (70 kg) la „cadete”.
Livia va face parte din lotul care va reprezenta România la Campionatul European de Box „U22”, programat să se desfăşoare în perioada 8-21 octombrie la Sofia (Bulgaria).
Antrenorul coordonator al secţiei de box a CSM Ploieşti, Titi Tudor, a înscris în competiţia de la Constanţa 8 sportive.