Nicoleta Dumitrescu

Pe cât de mult s-a crezut în sintagma ”Dreptate – mai ales la bani – pentru toți cei care au ieșit la pensie”, croită în așa fel încât să pice mănușă pe campaniile pentru alegerile prezidențiale și parlamentare care urmează, deciziile de recalculare a pensiilor, în baza noii legi care a intrat în vigoare de la 1 septembrie 2024, mai degrabă i-au învrăjbit pe mulți dintre pensionari.
Dar, era de așteptat lucrul acesta! Pentru că, așa cum s-a și văzut, de altfel, cei care au pus pe hârtie noile modificări ale legii au omis nenumărate situații, inclusiv în ceea ce privește statutul anumitor categorii de persoane, cât să le dea palpitații, bieților oameni, și să facă și infarct, când au văzut că, în loc să le crească venitul pensiei lunare, acesta le-a scăzut! Așa că, imediat după ce poștașii au început să le aducă acasă deciziile de recalculare, unii dintre ei au început să bată drumul la sediile caselor de pensii, considerând că li s-a făcut o mare nedreptate. Pe de altă parte, atât nevăzătorii, cât și cei cu dizabilități, s-au considerat și mai nedreptățiți, atât de mult încât aceștia au luat în calcul și ieșirea în stradă, în speranța că vocea lor va fi auzită și li se va face dreptate. Cum, însă, este an electoral, guvernanții au început să deschidă, din nou, ușa de la Palatul Victoria, arătându-se deschiși oricărui dialog și, evident, mai ales în ceea ce privește posibilitatea reparării greșelilor.
Așa se face că, deja, premierul a anunțat că Guvernul pregătește un ”mecanism de compensare” în cazul pensionarilor nevăzători și cu dizabilități, care va avea ca principal scop repararea tuturor nedreptăților, astfel încât acestora să li se poată asigura o pensie decentă. Și asta nu este totul! Tot în contextul recalculării pensiilor, ieri s-a anunțat că Guvernul a adoptat o ordonanță de guvern prin care pensionarii vor beneficia, în continuare, de tichete sociale și de medicamente compensate, iar majorarea plafonului de impozitare a pensiilor, de la pragul de 2000 de lei, cât este acum, la 3000 de lei, va fi adoptată în Parlament în ritm accelerat, astfel încât măsura să devină aplicabilă începând cu data de 1 octombrie 2024.
Prin urmare, câtă grijă, din partea politicienilor, pentru repararea greșelilor ivite la noua Lege a pensiilor, care vin, zilnic, ca o avalanșă, de pe urma cărora profită inclusiv cei care o contestă! Astfel, cei de la AUR au anunțat că vor sesiza Avocatul Poporului pe tema noii Legi a pensiilor, aceștia susținând că noul act normativ mai degrabă a tăiat pensiile pentru aproximativ un milion de pensionari, respectiv celor care au muncit în condiții deosebit de periculoase și celor cu dizabilități.
Cu adevărat, însă, se vor repara toate nedreptățile dovedite, de la o zi la alta, în cazul noii legi a pensiilor? Răspunsul stă, firește, tot la politicieni! Însă, cum 2024 este anul marilor promisiuni, politicienii vor face în așa fel încât să mulțumească pe toată lumea, mai ales pe ”seniorii României”, așa cum le place acestora să le spună acelora care sunt la vârsta pensiei. Și vor face tot posibilul să rezolve și această spinoasă chestiune, știindu-se faptul că pensionarii reprezintă, nu-i așa ?, cel mai mare bazin electoral.