N. D.

La doar câteva zile de la începerea noului an școlar 2024-2025, Primăria Ploiești a anunțat că a demarat cea mai mare acțiune de dotare a școlilor, a liceelor și a grădinițelor din oraș, prin semnarea primului contract de achiziție , din ultimii 35 de ani, de laptopuri, echipamente multimedia, table interactive, licențe software, echipamente de comunicații, camere video, scanere, sisteme de realitate virtuală etc., finanțarea fiind din fonduri europene. Achiziția menționată se face în baza proiectului ”Dotarea cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive a unităților de învățământ din Municipiul Ploiești”, beneficiari urmând să fie cei peste 32.000 de elevi și peste 2.200 de cadre didactice, care vor primi echipamente digitale de ultimă generație ce vor contribui la îmbunătățirea calității activităților educaționale și, implicit, la creșterea performanțelor școlare ale elevilor. Potrivit municipalității, cu echipamente IT vor fi dotate 24 de laboratoare de informatică din unități de învățământ primar, gimnazial și liceal; 9 laboratoare de informatică din unități de învățământ profesional și tehnic, dar și a unui laborator de informatică din unități de învățământ de nivel preșcolar. De asemenea, echipamente digitale pentru organizarea învățării în mediul virtual vor ajunge în dotarea a 659 de săli de clasă, 28 de laboratoare de științe, 8 cabinete școlare și 11 ateliere de practică. Valoarea contractului este de 23.071.363 lei (inclusiv TVA), finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), Componenta 15 – Educație. În total, un număr de 47 unități de învățământ – reprezentând tot atâtea școli, liceele și grădinițe care au solicitat astfel de dotări – vor primi echipamentele, eșalonat, pe parcursul următoarelor două luni.”Viitoarele contracte ce vor fi semnate, tot în baza unei finanțări europene cu o valoare totală de peste 50 milioane lei, vizează achiziția de mobilier și materiale didactice”, au mai precizat reprezentanții Primăriei Ploiești.