V. Stoica

Marcel Ciolacu, premierul României, președintele Partidului Social Democrat și candidatul desemnat al acestei formațiuni politice la Președinția României, s-a aflat, la finalul săptămânii trecute, în Prahova. Sâmbătă, prima oprire a fost la Cornu, unde a avut o ședință de partid cu membrii conducerii filialei prahovene a PSD, la care au participat și miniștrii Radu Oprea și Alexandru Rafila, dar și președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, președintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, parlamentari social-democrați prahoveni, aleși locali PSD.

Tot la Cornu, premierul Ciolacu a vizitat Școala Gimnazială ”Profesor Cristea Stănescu”, declarându-se impresionat de dotările pe care le are unitatea de învățământ din comuna prahoveană. ”De câte ori nu ați auzit că o școală de comună nu se compară cu una de la oraș?! Astăzi, la Cornu, am văzut că aceste lucruri sunt doar clișee atunci când există o administrație dedicată binelui copiilor. Școala din Cornu, județul Prahova, ca și grădinița rivalizează fără probleme cu cele mai bune unități de învățământ de la oraș. Copiii vor începe aici școala în cele mai bune condiții, având la dispoziție cele mai moderne dotări. Ba chiar și acces gratuit la un bazin de înot construit în proximitatea școlii”, a transmis Ciolacu după vizita la școala din Cornu. ”Sigur, aici vorbim de performanță la cel mai înalt nivel, dar nu trebuie să uităm că încă avem de muncit pentru a asigura condițiile minime în multe alte unități de învățământ din țară. Dar exemplul de la Cornu ne demonstrează că atunci când există viziune și un proiect clar de accesare a banilor europeni este imposibil să nu existe rezultate. Și mă bucur că acest model este deja multiplicat în tot mai multe localități din toată țara”, a mai ținut să precizeze premierul României.

După întâlnirea cu membrii PSD din Prahova, Marcel Ciolacu s-a bucurat de o baie de mulțime la Valea Doftanei, unde la finalul săptămânii trecute s-a desfășurat Festivalul Cașcavelei. Aici, Ciolacu a lăudat produsele tradiționale ale zonei, fiind de această dată impresionat de bulzul cu cașcavea de Valea Doftanei: ”Noi, românii, avem un mod extraordinar de a ne promova produsele tradiționale. Bulzul cu cașcavea este divin, iar oamenii de aici sunt minunați. Dacă aveți drum, vă recomand cu încredere să treceți pe la Valea Doftanei și să vă bucurați de tradițiile și mâncărurile românești autentice!”.