Sfântul Neagoe Basarab este pomenit pe 26 septembrie, canonizarea sa fiind hotărâtă în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 8-9 iulie 2008, alături de cea a Sfântului Ierarh Iachint de Vicina și a Sfântului Dionisie Exiguul. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la București, de praznicul Sfântului Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, pe 26 octombrie.
Sfântul Neagoe Basarab a fost domn al Țării Românești între anii 1512 și 1521. A fost înmormântat în gropnița domnească de la Curtea de Argeș, ctitoria sa, iar pe piatra de mormânt stă scris: «A răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod și Domn a toată Țara Românească și a părților dunărene, în luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani și jumătate. Și rog pe cei ce Dumnezeu îi va îngădui să vie după noi, să păzeasca adăpostul acesta mic și lăcașul oaselor mele, ca să fie nestricat“.
A făcut donații mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, Muntele Sinai, Ierusalim, Țara Românească. A fost ctitor al multor biserici din țară și autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii românești- “Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, lucrare cu un conținut moral-creștin.