Potrivit datelor centralizate la nivelul Poliţiei Române, în perioada 1 ianuarie – 31 august a.c., oamenii legii din cadrul inspectoratelor judeţene au soluţionat peste 6.500 de cazuri în care minorii au fost daţi ca dispăruţi.
«În primele opt luni ale anului, au fost înregistrate 6.534 de sesizări de dispariție cu privire la minori, dintre care 979 au fost făcute de către centrele de plasament ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Tot în intervalul de timp amintit, au fost revocate 6.573 de sesizări cu privire la minori, astfel că, la data de 31 august 2024, polițiștii continuau activitățile de căutare pentru 489 de minori, dintre care 192 – plecaţi din centrele de plasament ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului», se menţionează într-un comunicat al Poliţiei Române. De asemenea, în perioada menţionată, la nivel national, Institutul Naţional de Cercetare și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Asociația Telefonul Copilului, a derulat proiectul de prevenire a disparițiilor de copii și a plecărilor voluntare „Plecatul de acasă nu e o soluție!”, acesta având drept scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate plecărilor voluntare din familie și centrele de protecție.
«Proiectul – detaliază reprezentanţii Poliţiei Române – a avut loc în contextul în care disparițiile de minori reprezintă un fenomen complex, care generează o emoție puternică în rândul comunității, atenția fiind concentrată în jurul ipostazelor de victime în care se pot regăsi minorii. (…) Activitățile din cadrul campaniei au avut loc în școli, la direcțiile generale de asistență socială și protecție a copilului, centrele de zi de recuperare a copilului cu dizabilități, biblioteci, grădinițe, tabere școlare, precum și în mediul online». (Foto: Poliţia Română)