Papa Francisc a zburat adânc în jungla din Papua Noua Guinee (PNG), o națiune insulară din Pacificul de Sud-Vest, pentru a-i vizita pe catolicii care trăiesc într-una dintre cele mai izolate zone din lume și pentru a le duce materiale medicale și alte ajutoare, a transmis Agenția Reuters, preluată de Agerpres.
După ce a zburat 1.000 de kilometri într-un avion de marfă C-130 pus la dispoziție de Forțele Aeriene Regale Australiene, Francisc a ajuns cu un mic anturaj la Vanimo, o localitate cu aproximativ 12.000 de locuitori din partea de nord-vest al insulei principale din PNG, unde nu există apă curentă iar furnizarea de electricitate este ceva rar. Papa în vârstă de 87 de ani a adus sute de kilograme de articole pentru a ajuta la sprijinirea populației locale, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni. Printre ele se numără medicamente și haine , precum și jucării și instrumente muzicale pentru copiii de la școală, a spus Bruni.
Papa a vizitat națiunea cu 600 de insule ca parte a ambițiosului său turneu de 12 zile, în patru țări din Asia de Sud-Est și Oceania, cel mai lung din papalitatea sa de 11 ani.
El a fost la Vanimo la invitația misionarilor locali de la Institutul Catolic al Cuvântului Întrupat. Aceștia, ca și Francisc, primul papă din America, sunt din Argentina.
„Faceți ceva frumos și este important să nu fiți lăsați singuri”, a spus Francisc mulțimii, pe care Vaticanul a estimat-o la 20.000, de misionari și credincioși catolici din Vanimo.
„Trăiți într-un ținut magnific, îmbogățit de o mare varietate de plante și păsări. Frumusețea peisajului este egalată de frumusețea unei comunități în care oamenii se iubesc unii pe alții”, a spus papa.
Rev. Tomas Ravaioli, unul dintre misionari, a declarat că nu-i venea să creadă că papa a venit într-adevăr la Vanimo. „Și-a ținut promisiunea de a veni. Nu ne vine să credem. La vârsta lui, face un efort enorm”, a spus preotul.
O țară întinsă cu munți, junglă și râuri, Papua Noua Guinee găzduiește sute de triburi cu 800 de limbi, dar și zeci de oameni izolațicare nu au avut contact cu societatea moderne
Ca și în cazul altor evenimente din timpul șederii sale în această țară, Francisc a fost întâmpinat pe un câmp din fața catedralei cu un dans tradițional al unui grup purtând coifuri cu pene și fuste de paie. Papa a ascultat, de asemenea, patru mărturii ale catolicilor locali. Steven Abala, un profesor laic, a descris modul în care unele comunități rurale, fără drumuri de acces, trebuie să aștepte săptămâni sau luni ca să vină un preot. Abala i-a prezentat lui Francisc o podoabă cu pene galbene și maro de pus pe cap, pe care Papa a probat-o. Vaticanul afirmă că există aproximativ 2,5 milioane de catolici în PNG, care are o populație estimată între 9 și 17 milioane de locuitori.