Aproximativ 6.000 de incidente de securitate se întâmplă în fiecare zi la adresele cu domeniile „.ro“, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de specialitate, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI Bucureşti), Victor Vevera.
«Zona de domenii care s-au creat la început există, funcţionează. Eu zic că până acum ne-am făcut bine treaba, nu vreau să fiu modest. În principiu, sunt cam 6.000 de incidente pe zi la adresa domeniilor «.ro». Acestea pot să fie atacuri, greşeli umane şi o mulţime de alte lucruri. Clar urmează şi alte dezvoltări, pentru că trebuie să ţinem pasul cu ceea ce înseamnă 5G, 6G etc. De asemenea, IoT va fi parte din viaţa noastră, pornind de la televizoare, maşini de spălat, casele inteligente, maşinile inteligente, dispozitive precum ceasuri etc», a afirmat Vevera.
Potrivit şefului ICI-Bucureşti, digitalizarea reprezintă viitorul, în timp ce «telefonul reprezintă o dovadă de democraţie».
«Până la urmă, fără digitalizare nu se mai poate trăi şi asta s-a dovedit deja. Lumea este dependentă de telefoanele mobile, de comunicaţie, de accesul la internet şi nu numai în spaţiile să spunem paşnice. Ucraina ne arată că internetul este un aliat care e folosit în ambele sensuri de către cele două părţi în conflict. Pe de altă parte, telefonul mobil, conectivitatea este şi o dovadă de democraţie, implicit a fiecăruia. Mai este şi discuţia despre Inteligenţa Artificială. Este un instrument pe care trebuie să învăţăm să-l folosim. Zona digitală este într-o totală dezvoltare. Trebuie să ne adaptăm, pentru că tehnologia vine peste noi. Dacă nu ne adaptăm vom rămâne în urmă», a menţio­nat Vevera.