Florin Tănăsescu

A-nceput şcoala-şcoală cu festivisme, floricele, discursuri şi alte chestii patetice. Simultan, cu mai puţin fast – chiar mai pe şest – au luat loc în bănci şi viitorii absolvenţi ai „Şcolii vieţii”.
Iar presa aservită ministresei Ligia Deca n-a suflat o vorbuliţă despre un aşa eveniment. Păcat!
Pentru repunerea în drepturi a acestor bieţi marginalizaţi, facem o scurtă descriere a evenimentului.
Uşa de la clasă a fost deschisă de primul elev dând cu capul. Jjjjap! Pentru al doilea, n-a mai fost nevoie decât de un brânci. Iar uşa, podea se făcu!
Profii – dacă întrebaţi de ei – sunteţi pe lângă!
Păi, cadre didactice sunt chiar ei. Autodidacţi, carevasăzică! Deci, asta şcoală, nu ce-am învăţat unii dintre noi. Că d-aia am ajuns să ne-ntrebăm: „La ce ne-a folosit chestia cu „Suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei»?”. La nimic!
Însă, la „Şcoala vieţii” se-nvaţă, ca să dăm doar un mic exemplu, chestii de genul „Nimic nu se pierde, totul se ciordeşte”.
Fizica? Să fim serioşi! Păi, ce nevoie ai să ştii că acceleraţia gravitaţională este 9,81 metri pe secundă la pătrat?
Calculează vreun elev al şcolii ăsteia, pe nedrept trecută în anonimat, cu ce viteză cade unul lat, după ce îi frige altuia un pumn în freză? Niciodată!
Alte materii? Filmele! „Dispari în 60 de secunde” – ăla cu Nicolas Cage, care ciordeşte maşini – este un exemplu.
Curs opţional este pelicula cu Bruce Willis: „Cât îmi dai să te împuşc?”.
Ce meserii îmbrăţişează absolvenţii? Fiecare după examenul de capacitate şi-apoi în funcţie de nevoi.
Se ia în calcul, evident, şi practica, pentru că-n teorie toţi sunt buni.
Ăi de fură din buzunarele călătorilor din mijloacele de transport sunt trecuţi cu chiu, cu vai.
Tocilarii care reuşesc să pună de-o grupare (poliţia îi zice infracţională) iau menţiune sau chiar premiul trei.
Cine reuşeşte să facă joncţiunea cu alte poame, de peste graniţă – coroniţa cu premiul doi.
Absolvenţii „Magna cum laudae” sunt cei care-şi însuşesc brici materii, gen: „Cum să spargi un bancomat”.
Repartizarea se face în funcţie de cererea pieţei, alţii îşi dezvoltă propria afacere.
Cum ar fi: agricultura în sere/solarii în care se zăresc, suave garofiţe sau brânduşe.
Şi in!
„Cânepa” era pe când nu s-a văzut, azi o vedem când ne-o prezintă mascaţii…