Ieri, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a fost decorat de Jens Stoltenberg, la plecarea din funcția pe care o ocupă din 2019, potrivit Agerpres. Geoană și-a anunțat săptămâna trecută demisia din funcția de secretar general adjunct al NATO și se pregătește să candideze la Președinție. Ieri, la sediul din Bruxelles al alianței nord-atlantice, Mircea Geoană a fost decorat cu Ordinul NATO „Serviciul Merituos”, ca „o recunoaștere a serviciilor sale” în cei cinci ani la conducerea alianței. Conform șefului NATO, Jens Stoltenberg, distincția primită de Geoană este „cel mai important Ordin al alianței, oferit doar celor care merg dincolo de datoria în serviciul Alianței noastre”.
„Să treci dincolo de datorie a venit natural pentru tine. Și ai făcut asta în fiecare zi în birou, muncind să faci Alianța mai puternică și contribuind la clădirea NATO pentru viitor. Ai devenit primul secretar general adjunct din Europa Centrală și de Est, cea mai înaltă funcție acordată unei cetățean al unei țări care a aderat la NATO după sfârșitul Războiul Rece”, i-a spus Stoltenberg lui Geoană, la ceremonia de la Bruxelles.
După decorare, Geoană a spus că a fost privilegiul vieții sale să se afle în conducerea NATO. „Vreau să vă mulțumesc că ați făcut, cred eu, o alegere bună, în alegerea mea ca adjunct acum cinci ani. A fost privilegiul vieții mele. Îi mulţumesc secretarului general Stoltenberg pentru încredere şi prietenie. Împreună, în ultimii cinci ani, am traversat multe momente dificile, dar am împărtăşit şi nenumărate realizări, alături de echipa noastră remarcabilă. Pe măsură ce trec la un nou capitol, privesc cu mândrie la timpul memorabil petrecut în slujba celei mai importante Alianţe din istorie”, a declarat Mircea Geoană. El a transmis și un mesaj în română, spunând că dedică distincția primită tinerelor și tinerilor din România: „Sper ca exemplul meu să fie o inspiraţie pentru voi, să lăsaţi orice complex de inferioritate deoparte, să munciţi, să investiţi în voi, să reprezentaţi cu mândrie ţara noastră şi sunt convins că în anii care vin cineva din ţara noastră va ocupa poziţii chiar şi mai înalte decât cea pe care am avut-o eu aici”. Boris Ruge, asistentul secretarului general pentru afaceri politice şi politica de securitate, va îndeplini funcţia de secretar general adjunct interimar până este desemnat succesorul lui Geoană.