Semnarea contractului educaţional nu afectează exercitarea drepturilor părinteşti, au precizat, ieri, reprezentanţii Ministerului Educaţiei, adăugând că afirmaţia potrivit căreia pe „perioada contractului educaţional, autoritatea tutelară asupra elevului nu mai aparţine părinţilor” nu a fost făcută de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, aceasta apărând „pe reţele sociale şi nu provine din surse oficiale”, potrivit Agerpres. Conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionarea a Unităţilor de învăţământ preuniversitar, OFUIP, unităţile de învăţământ încheie cu părinţii sau reprezentanţii legali/elevii majori, în momentul înscrierii beneficiarilor primari în registrul unic matricol, un contract educaţional, în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, conform prevederilor legale în vigoare. „Prin hotărâre a consiliului de administraţie, la contractul educaţional pot fi adăugate şi alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul superior al beneficiarului primar în funcţie de specificul fiecărei unităţi şi după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor/reprezentanţilor legali, prin act adiţional semnat de ambele părţi”, afirmă sursa citată.
Acasă Actualitate Ministerul Educaţiei: Semnarea contractului educaţional nu afectează exercitarea drepturilor părinteşti