N. Dumitrescu
Efectele încălzirii globale sunt din ce în ce mai vizibile, dovadă că, potrivit specialiștilor, vara anului 2024 a fost, de departe, cea mai fierbinte înregistrată vreodată, la nivel mondial. Iar cât de gravă este criza climatică și care sunt efectele ei negative se văd și în Europa, respectiv în România, automat și în Prahova, seceta prelungită având un mare impact și asupra râurilor și a surselor de alimentare cu apă. Astfel, potrivit unei solicitări adresate Administrației Bazinale de Apă Buzău- Ialomița, care din punct de vedere administrativ cuprinde spațiul hidrologic din mai multe județe, inclusiv din Prahova, lipsa precipitațiilor se vede atât în ceea ce privește alimentarea cu apă a populației, cât și în ceea ce privește debitul râurilor. ”Din informațiile oficiale deținute de Sistemul de Gospodărire a Apelor Prahova, localitățile care nu dispun de alimentare cu apă în sistem centralizat și care sunt afectate de secetă sunt: comuna Provița de Sus, unde din cauza secetei prelungite au secat 7 fântâni (5 fântâni în localitatea Provița de Sus și câte una în localitățile Plaiu și Izvoru), fiind afectați 1.712 locuitori; comuna Provița de Jos, unde au secat 8 fântâni (5 în localitatea Provița de Jos și 3 în localitatea Drăgăneasa), fiind afectați 2.131 locuitori. Conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, din data de 20.06.2024, în aceste localități se asigură apă potabilă și menajeră prin amplasarea de recipiente cu apă pentru fiecare localitate, în punctele cele mai accesibile populației”, ne-au precizat reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Buzău-Ialomița. Pe de altă parte, potrivit acestora, și cursurile de apă din județ au înregistrat, în ultima perioadă, debite mai mici. ”Deși debitele cursurilor de apă ce străbat teritoriul aflat în administrarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova au înregistrat valori mai mici în ultima perioadă, în urma analizei de ansamblu a situației acestora și a folosințelor ce se alimentează cu apă din surse de suprafață -râurile Prahova, Doftana, Teleajen, Cricovul Dulce, Cricovul Sărat – nu a fost cazul aplicării de restricții”, au mai precizat reprezentanții instituției menționate, care au venit cu o serie de detalii suplimentare în acest sens. ”După intervalul cu precipitații excedentare – 2004-2018 – când perioadele secetoase au fost relativ scurte (de câteva luni), în special în iunie-noiembrie 2012, a urmat o perioadă cu secetă severă, care a început în luna august 2018, fenomen ce continuă și în prezent. Din analiza datelor noastre, se observă că doar în anul 2018 au fost debite anuale în mare parte peste cele multianuale, începând cu anul 2019 acestea începând să scadă drastic, culminând cu anul 2022. De altfel, anul 2022 a fost unul dintre cei mai secetoși ani din istorie în zona de câmpie a județului Prahova, precipitațiile anuale fiind sub 400 mm la stațiile pluviometrice Halta Prahova, Moara Domnească, Ciorani, Baba Ana și Valea Călugărească, înregistrându-se abateri negative între 35-50%, mediile multianuale la aceste stații fiind cuprinse între 600 și 640 mm/an. În condițiile deficitului accentuat și prelungit de precipitații, în ultimul deceniu s-a constatat o reducere semnificativă a debitelor medii anuale la stațiile hidrometrice din județul Prahova. Concret, se constată că la majoritatea stațiilor cele mai mici debite au fost în anul 2022, iar dacă seceta continuă și în următoarele 4 luni, există premise ca anul 2024 să consemneze debite cel puțin la fel de mici ca în anul 2022. Un râu pe care se înregistrează în prezent fenomenul de secare fără precedent ca durată este Cricovul Dulce, la stația hidrometrică Băltița”, se mai arată în răspunsul primit de la Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița. De asemenea, pe lângă seceta extremă, s-a mai precizat că la scăderea drastică a debitelor au contribuit și temperaturile mult mai ridicate decât cele normale, în acest sens fiindu-ne oferite și câteva exemple ale debitelor medii anuale înregistrate în județul Prahova, pe unele cursuri de apă, în intervalul anilor 2018-2023, comparate cu media debitelor multianuale: Cricovul Dulce (stația hidrometrică Băltița) – anul 2018 -2, 91mc/s; anul 2019 – 1,45 mc/s; anul 2020 – 0,810 mc/s; anul 2021 – 2,74 mc/s; anul 2022- 0,593 mc/s, anul 2023 – 0,871 mc/s, media debitelor multianuale fiind de 2,48; râul Prahova,stația Câmpina: anul 2018 – 1,92 mc/s; 2019 – 1,67 mc/s; 2019 -1,67 mc/s; 2020- 1,29 mc/s; 2021 – 3,22 mc/s; 2022 – 1,61 mc/s; 2023 -2,08 mc/s, media debitelor multianuale fiind 8,26; Doftana( în foto), stația Teșila: anul 2018 – 4,97 mc/s; 2019 -4,59 mc/s; 2020 – 3,57 mc/s; 2021 -5,38 mc/s; 2022 -3,24 mc/s; 2023 – 4,75 mc/s, debitele multianuale fiind de 4,86.