Potrivit unui comunicat transmis recent de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin intermediul unui proiect ce a beneficiat de fonduri europene, în comuna prahoveană Brazi s-a scris istorie în domeniul pomiculturii. Investiția rezultată în urma finalizării proiectului finanțat de AFIR, realizată în satul Bătești, comuna Brazi, a constat în realizarea unei platforme modulare robotice autonome Robo-Fermier, văzută ca o soluție inovatoare de gestiune și de management a exploatațiilor pomicole ecologice care se confruntă atât cu probleme privind resursa umană necesară în administrarea unei plantații pomicole, cât și cu oferta scăzută de personal calificat din acest domeniu. În cadrul proiectului au fost implicați un producător și un procesator agricoli, un expert în robotică, un consultant în dezvoltarea agriculturii ecologice și un institut de cercetare, în scopul obținerii unei soluții utile fermierilor. Astfel, a fost realizată și testată o soluție robotică autonomă modulară destinată executării lucrărilor din plantațiile pomicole, respectiv întreținerea plantației, monitorizarea și aplicarea de tratamente. ”Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a finanțat, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, înființarea și funcționarea grupurilor operaționale pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse, practici, procese și tehnologii în sectoarele agricol, pomicol, alimentar și forestier în cadrul submăsurilor 16.1 și 16.1a. Alocarea financiară totală pentru acest tip de investiții a fost de peste 9,4 milioane de euro, fonduri pe care AFIR le-a utilizat prin cele 26 de proiecte contractate. Un proiect reprezentativ pentru sectorul investițiilor inovative în agricultură este cel realizat de Grupul Operațional „Robo-Fermier”. Robo-fermierul este concept 100% românesc – idee și dezvoltare – care aduce tehnologia de ultimă oră în sectorul pomicol, marcând, totodată, un prim pas în direcția dezvoltării de soluții robotizate pentru monitorizarea și îngrijirea culturilor și a pomilor. Este un demers inovativ alături de care a fost și AFIR, atât în sprijinirea realizării proiectului, cât și prin acordarea unei finanțări nerambursabile de aproximativ 360.000 de euro. Proiectul propune integrarea de soluții hardware și software pentru realizarea unui concept unitar în vederea funcționării autonome a platformei. Astfel, ”fermierul robot” apelează la soluții inovative din domeniile: poziționare globală (GPS), utilizarea senzorilor (accelerometru, giroscop, compass), a sateliților și a imaginilor luate la nivelul plantației, precum și dezvoltarea și folosirea unor instrumente de management al informației, de interpretare a variațiilor și de reducere a emisiilor de carbon și a energiei electrice. Tehnologia robotică vine în sprijinul fermierilor prin acoperirea deficitului de forță de muncă din agricultură. Proiectul pilot dovedește că platforma robotizată Robo-Fermier este o soluție pentru problemele reale și practice identificate în fermele pomicole ecologice, iar rezultatul proiectului are șanse mari de a fi asimilat în economia reală”, au anunțat cei de la AFIR. Așa cum s-a mai precizat, prin realizarea acestui proiect s-au obținut următoarele rezultate concrete: un studiu privind principalele caracteristici ale plantațiilor pomicole înființate pe sisteme moderne de cultură, utilizat ca sursă de informație științifică, pe baza căreia a fost testat robotul și au fost realizate programe de operare, ținând cont de specie, densitate, profil plantație etc.; o platformă robotică, autonomă și modulară, destinată întreținerii plantațiilor pomicole ecologice -prin lucrări de tăiere a ierbii și săpat printre pomi pe rând; recoltarea mecanizată și monitorizarea stării fitosanitare a plantațiilor- care să permită inclusiv înlocuirea tractoarelor, cu combustie de energie fosilă, reducându-se astfel nivelul de poluare din agricultură; o bază de date cu informații și fotografii cu principalele boli și dăunători din plantațiile pomicole ecologice, necesară softului bazat pe inteligență artificială, pentru recunoașterea bolilor și dăunătorilor prezenți în plantație și utilizată de platforma robotică; un studiu de impact al utilizării sistemelor electronice, respectiv a platformei Robo -fermier, în eficiența economică a fermelor pomicole ecologice și în cadrul cheltuielilor de producție. S-a mai menționat că acest proiect răspunde nevoii de identificare, dezvoltare si implementare de tehnologii, echipamente și sisteme tehnice inovatoare pentru producția de bioresurse alimentare și non-alimentare având ca și obiectiv principal dezvoltarea unor tehnologii avansate de producție care să permită monitorizarea culturilor agricole și utilizarea punctuală în timp optim a fertilizanților și a pesticidelor dedicate fermelor ecologice pomicole.
Acasă Administratia locala În comuna Brazi, un „fermier robot“ scrie istorie în domeniul pomiculturii!