Sezonul 2024-2025 al Ligii Naţionale de Baschet Masculin – Getica 95 a început cu o înfrângere pentru CSM BBA Petrolul Ploieşti, Corona reuşind să câştige îîn Sala „Olimpia” cu 67-57 (21-13, 20-13, 7-19, 19-12), însă transformările suferite de echipa noastră în numai două săptămâni, de la acel 73-86 din Cupa României, ne dau dreptul să sperăm la mai bine.
Chiar dacă prima parte a jocului nu a arătat prea bine pentru noi, oaspeţii fiind determinaţi să şteargă cu buretele evoluţia modestă de la Sibiu, din prima etapă, şi reuşind să intre la cabine cu avantaj comod, de 15 puncte, 41-26, a fost important că băieţii nu au renunţat şi au fost aproape să producă surpriza. Pentru că, să vii la 2 puncte în spate după 19-7 în sfertul al 3-lea şi un joc solid în debutul ultimei secvenţe, 50-52, şi să ai, chiar, o şansă de a trece în faţă la şutul – forţat de trecerea timpului de atac, e drept – lui Raşoga, care a lovit inelul, nu este la îndemâna oricărei echipe. Oarecum firesc, diferenţa de experienţă şi de valoare „pe hârtie”, până una-alta, Corona permiţându-şi să „transfere” cei mai buni oameni de la FC Argeş şi Dinamo în sezonul trecut – Nikola Jevtovic, respectiv Andre Jones – s-a văzut în minutele de final, însă asta nu ne împiedică să vorbim despre plusurile
din jocul Petrolului, o remarcă interesantă fiind aceea că străinii au marcat 46 din 57 de puncte:
– Noul conducător de joc, Demarkus Stuckey Jr., s-a integrat rapid, a fost principalul marcator al jocului, cu 18 puncte, a adăugat 6 pase decisive şi a dat sens atacurilor ploieştene;
– Americanul cu tată originar din Ungaria şi mamă româncă, Peter Kiss, a debutat şi el convingător în campionat, fiind un reper important al ofensivei noastre: 14 puncte, 6 recuperări, 2 pase decisive;
– David Raşoga a jucat, la numai 16 ani şi jumătate, aproape 17 minute, timp în care a acumulat 3 puncte, 4 recuperări şi o pasă decisivă;
– Alţi doi tineri, George Angelian şi Lorenzo Diaconescu, au avut aproape 20 de minute de joc, cu plusuri şi minusuri, specifice vârstei;
– Am stat aproape de un adversar care are pretenţii de play-off în acest sezon chiar în condiţiile în care au lipsit, din motive medicale, Codruţ Dinu şi Andrija Matic.
Lotul echipei a fost următorul: D. Stuckey Jr. (18 puncte, 2×3), P. Kiss (14, 2×3), Tsartsidze (14, 3×3), D. Raşoga (3), Corpodean (2), L. Diaconescu (2), G. Angelian (2), V. Negoiţescu (2), R. Pătraru, R. Movileanu, T. Pîrvu şi V. Borcan.
Băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan, Nemanja Tomic, Marian Angelian şi Robert Munteanu joacă, în etapa vitoare, pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea, meciul fiind programat sâmbăta viitoare, de la ora 18:00.