George Marin
După victoria clară (42-23) obținută la Reșița, noua formulă a echipei care a ratat „la mustață” promovarea în Liga Florilor s-a prezentat în fața prea puțin numerosului public ploieștean aflat la Sala Olimpia la punctul de pornire al drumului care, sperăm cu toții, va avea capătul în elita handbalului românesc.
Oponenta de vinerea trecută a ploiește-nelor a prezentat o echipă cu nu mai puțin de șapte junioare, urmare a „cutremurului” declanșat la Cluj-Napoca în urma ratării prea mult speratei promovări în Liga Florilor în ultimii doi ani. În plus, în afară de portarul Viorica Țăgean (35 de ani), niciuna dintre clujenele conduse de Valentina Ardean-Elisei nu depășește 22 de ani. Astfel, prezentând un mix de experiență și tinerețe, antrenorul Chiruț și-a condus echipa într-un meci devenit antrenament oficial tratat cu seriozitate de echipa sa, unul în care a putut să pună în teren diverse formule de echipă. De aceea, puține jucătoare au depășit 30 de minute de prezență pe teren. Nu avem ce comenta referitor la scor. De la 6-5 (min. 14) „bufnițele” au demarat mărind constant diferența înscrisă pe tabelă. În prima parte, acest lucru s-a întâmplat și mulțumită promptei speculări a greșelilor tehnice comise de clujene, cât și a recuperărilor defensive ale gazdelor, elemente care au însemnat tot atâtea contraatacuri, din păcate nu toate încheiate cu gol. După pauză, ecartul s-a mărit firesc, chiar dacă schimbările au continuat în tabăra gazdelor. De aceea, lăsăm scorul deoparte și vom face câteva considerații generale asupra evoluției de ansamblu a echipei și a nou sositelor în grupul actual.
Echipa a înscris consistent, contraatacul tăindu-și partea leului, cu un sfert din golurile marcate (8). Au mai fost și câteva acțiuni bine duse în succesiv, găsind extrema în poziție favorabilă. Dar ne-am fi așteptat la mai multe acțiuni de „șah-mat” în condițiile adversarului de vineri, chiar dacă ținem cont că echipa noastră se află într-o etapă incipientă a închegării sale. Totuși, de apreciat este că s-a înscris de pe toată lungimea semicercului, cât și de la distanță. Deranjant este faptul că s-au comis multe greșeli tehnice, 11! Apărarea a fost destul de sigură în condițiile în care Clujul a preferat partea sa stângă pentru atac. Trecând la capitolul apărare, poarta noastră a fost superioară, Paraschiv înregistrând un procent de 40 %, dar numai din 15 aruncări trimise spre poarta sa. Ceea ce spune multe despre capacitatea ofensivă întâmpinată de „bufnițe”. Un alt plus al echipei noastre se arată a fi capacitatea fizică bună, așa cum s-a întâmplat consecvent în ultima vreme.
Lista nou sositelor este lungă. Portarul ucrainean Timoshenkova (ex-Iași) și-a făcut datoria (27 %, 3 parate din 11 primite) în cele 25 de minute prezentă pe teren. Sărățeanu (ex-Mioveni) a jucat prea puțin, doar șase minute, ea suferind o accidentare. Ceva mai mult a evoluat extrema dreapta Petre (ex-Dobroești), care a arătat câteva lucruri bune. Deși a fost pe teren mai mult timp, nu putem avea o impresie clară asupra Striukovei (ex-Slobozia, a început meciul ca extremă dreapta), care totuși se arată a fi un punct bun pentru echipă. Ana Maria Berbece (ex-Corona Brașov), fata fostului internațional Dumitru Berbece, și-a respectat blazonul (internațională la 17 ani, în lot la CE 2017, pe când activa la … „U” Cluj-Napoca!). Ea s-a dovedit un foarte bun câștig pentru „bufnițe”, în ciuda celor trei ratări. Am lăsat la urmă cele două posturi din axul echipei. Pentru poziția de centru, croata Dora Krsnik (ex-Mioveni), prin câteva sclipiri, a părut mai inspirată decât mai experimentata, dar și liniara, Stoleru (ex-Bistrița). Competiția pentru post va fi și mai intensă îndată ce Roxana Beșleagă va reveni după accidentarea de care suferă acum. În schimb, pentru poziția de pivot, Chiruț a preferat-o mai întâi pe Dumitrașcu, apoi pe Cîrjan (ex-Mioveni). Cea de-a doua a părut mai statică și a încercat să se bazeze pe forță, deși statura nu prea o ajută în această direcție, deși ea se străduiește. Cu alte cuvine, nu a ieșit cu nimic din tiparul pe care i-l cunoșteam. În afară de Dumitrașcu, eficientă în nota ei obișnuită, pe această poziție poate evolua mult mai experimentata și mult mai titrata Băcăoanu (ex-Râmnicu Vâlcea). Golurile marcate de fosta internațională (participantă cu echipa României la CE 2018, locul IV, și CM 2019) s-au întâmplat deoarece acțiunile rapide au prins-o în teren, fără să mai aibă timpul necesar pentru a ieși la schimbare. Da, Chiruț a folosit-o pe Băcăoanu preponderent în apărare, cu mult succes, existând o singură scăpare defensivă din partea ei, din entuziasmul unei încercări decisive de bloc. Putem presupune că, prin această decizie, Adrian Chiruț a dorit să clarifice cine este numărul 2 pe post între Dumitrașcu și Cîrjan în ceea ce privește atacul. Oricum, este evident că asigurarea unui post prin mai multe jucătoare nu poate fi decât benefic.
Dintre jucătoarele vechi ale echipei, în afara celor deja amintite, Flori Alexandru (Popescu) a fost la fel de sigură și fermă în apărare, așa cum o știm, Bianca Berbece și-a pus în valoare mâna stângă sigură, Sava și Epureanu au fost, și ele, în nota lor. Ne-am fi dorit mai multă îndrăzneală din partea interului Andrița. Sunt și câteva fete în lot care nu au participat la meci, pe lângă amintita Beșleagă: Larisa Capră (însărcinată), Daria Norocea (19 ani, așteaptă „cartea verde” din Grecia, de la OFN Ionias Atena) și muntenegreana Sara Burić (19 ani, de la Buducnost, via ORK Rudar, așteaptă permisul de muncă) precum și portarii Emanuela Ivașcu (a fost preferată formula cu doar doi portari pentru acest meci) și Bianca Voicilă (lăsată pentru meciul de Junioare I, de la Buzău). Toate aceste considerații nu trebuie luate ca un verdict pentru că este evident că nu se poate „lega” peste noapte o echipă care să poată astupa șanțul valoric care desparte Divizia A de Liga Florilor. Drumul este lung și timp este suficient pentru a pune la punct un mecanism care să readucă Ploieștiul în prim-planul handbalului feminin. Până la acest dorit moment, ne aplecăm privirile în viitorul apropiat, către următoarele meciului ale „bufnițelor”: în deplasare la Oradea, săptămâna viitoare, și acasă, cu Sepsi Sfântu-Gheorghe, meci programat pe data de 12 octombrie. Atenție la ora, sau chiar la ziua programării! 12 octombrie este ziua rezervată întregii suflări ploieștene pentru sărbătoarea cuprinsă, pe scurt, într-un cuvânt și într-un număr: PETROLUL 100!
Clubul Sportiv Județean Prahova – CS Univ. Cluj-Napoca 32-17 (18-10)
CSJ: Ioana Paraschiv 6 intervenții, Viktoryia Timoshenko 3 – Ana Maria Berbece 6 goluri, Bianca Berbece 4, Florina Alexandru 3, Anamaria Dumitrașcu 3, Cătălina Sava 3, Raluca Băcăoanu 2, Dora Krsnik 2 (1 din „7 metri”), Roxana Cîrjan 2, Teodora Petre 2, Ștefania Epureanu 2, Natalia Striukova 1, Carmen Stoleru 1, Diana Andrița 1, Bianca Sărățeanu. Antrenori: Adrian Chiruț, Robert Comendant.
CSU: Viorica Țăgean 7 intervenții (21 %), Denisa Pop – Lara Sarca 4 goluri, Ana-Maria Stana 3 (2 din ”7 metri”), Ariana Cercel 2, Cristina Lung 2 (1), Alexandra Ploscar 2, Andrada Chirilă 2, Alyssia Daroczi 1, Cristina Irimia 1, Tania Fechete, Iulia Sava, Alyssa Miron, Ilinca Crișan, Andreea Vălean. Antrenor: Valentina Ardean-Elisei.
Arbitri: Alexandru Constantin (București), Laszlo Gal (Odorheiul Secuiesc).
Eliminări 2 minute: B. Berbece, Striukova, Alexandru câte 2, Dumitrașcu, Stoleru câte 1 / Irimia 2, Fechete, Cercel, Daroczi câte 1.