Guvernul are în vedere limitarea acordării unor drepturi de care beneficiază anumite categorii de personal din sectorul bugetar (stimulentele acordate din fonduri externe nerambursabile şi decontarea cheltuielilor de transport la plecarea în concediu), precum şi limitarea, începând cu luna septembrie 2024, a unor cheltuieli cu bunurile şi serviciile şi a cheltuielilor cu investiţiile, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă postat pe pagina de internet a Ministerului de Finanţe și citat de Agerpres.
Prin acest proiect se propun o serie de măsuri menite să conducă la reducerea cheltuielilor bugetare şi, implicit, a deficitului bugetar.
Printre aceste măsuri se află: suspendarea unor reglementări în domeniul ocupării posturilor vacante, respectiv reorganizării autorităţilor şi instituţiilor publice; plata eşalonată, în perioada 2025-2029, a diferenţei dintre drepturile salariale stabilite prin acordarea valorii de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 lei prin ordin/decizie a conducătorilor instituţiilor din sistemul judiciar şi drepturile salariale aflate în plată începând cu data de 1 ianuarie 2018; reglementări cu privire la emiterea şi plata titlurilor de despăgubire emise în baza legislaţiei în domeniul despăgubirilor proprietăţii; reglementări cu privire la asigurarea unei conduite prudente în ceea ce priveşte deschiderile de credite şi plăţi efectuate de către autorităţile publice.
Pentru România este important ca în anul 2024 ţinta de deficit bugetar să fie la un nivel rezonabil încât să permită o ajustare anuală de deficit bugetar de 0,74% din PIB pentru a permite implementarea proiectelor de investiţii finanţate din PNRR, respectiv Politica de Coeziune şi să asigure o dezvoltare sustenabilă pe termen lung, se mai spune în nota de fundamentare.