Plafonarea preţurilor la poliţele RCA va fi menţinută pentru încă trei luni, până la sfârşitul anului, în baza unei hotărâri adoptate în şedinţa de ieri a Guvernului, potrivit Agerpres.
„Recomandarea a venit de la Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru a preîntâmpina apariţia unor dezechilibre în piaţă. Dar vreau să reamintesc că pe parcursul legislativ, în Parlament, se află un proiect de lege care va aduce o serie de modificări ale legislaţiei naţionale, privind asigurările RCA, care propun corectarea dezechilibrelor existente şi care vor face probabil caducă aplicarea acestui plafon, prin hotărâre, de către Guvern”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.
În debutul şedinţei de guvern, premierul Marcel Ciolacu a precizat că prin această decizie va fi preîntâmpinată „apariţia unor dezechilibre în piaţă şi creşterea preţurilor” la poliţele auto.
„Luăm o decizie importantă. Prelungim plafonarea preţurilor la poliţele RCA pentru încă trei luni, până la sfârşitul anului 2024. Luăm această decizie la propunerea Autorităţii de Supraveghere Financiară”, a precizat premierul.
Acasă Actualitate Guvern: Plafonarea preţurilor la poliţele RCA, prelungită până la sfârşitul anului