V. Stoica
Mandatul lui Iulian Dumitrescu, ”baronul” expulzat – cel puțin scriptic – de la conducerea Consiliului Județean Prahova de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, se apropie de final, însă acesta și argații pe care i-a avut în structura CJ și a instituțiilor aflate în administrarea CJ lasă în urmă nenumărate ilegalități.
Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi Prahova, a efectuat, în perioada 4 martie – 31 mai 2024 (de remarcat – după suspendarea din funcție a lui Dumitrescu), o misiune de audit privind situația financiară de la finalul anului trecut.
Nereguli cu duiumul, multe dintre acestea exact pe proiecte cu care fostul lider al PNL Prahova se lăuda înainte de a fi suspendat din funcție, exemple concrete fiind lucrările și dotările de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, condus de Bogdan Nica, fost candidat la Primăria Ploiești, omul care se autodeclara extrem de apropiat de Iulian Dumitrescu, apărător și aproape ”bodyguard” al acestuia. De remarcat faptul că managerul Nica se vrea acum în Parlamentul României, fiind conștient de faptul că zilele sale la conducerea Spitalului Județean de Urgență sunt numărate.
Curtea de Conturi a României ne-a furnizat, la solicitarea noastră, rezultatele controlului făcut în 2024 la CJ Prahova, în timpul căruia s-au reținut 18 abateri, fiind dispuse 15 recomandări pentru înlăturarea neregulilor din activitatea financiar-contabilă și alte trei recomandări pentru stabilirea unor prejudicii și recuperarea acestora.
În raportul de audit încheiat la finalul controlului, s-a emis o opinie contrară, ceea ce înseamnă că, oficial, aceasta corespunde unui nivel scăzut de asigurare obținut pe baza rezultatelor tuturor acțiunilor de audit desfășurate în perioada de referință, fiind identificate deficiențe semnificative în ceea ce privește sumele prezentate în conturi, în sensul în care acestea nu oferă o imagine reală și corectă în ceea ce privește legalitatea și regularitatea cheltuielilor din conturi sau în ceea ce privește funcționarea în mod corespunzător a sistemului de management și control. Astfel, activitatea de audit efectuată pune la îndoială afirmațiile făcute în declarația de gestiune cu privire la o serie de aspecte evidențiate.
”În opinia noastră, situațiile financiare luate în ansamblul lor nu au fost întocmite din toate punctele de vedere semnificative” și ”nu oferă o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare” la data de 31 decembrie 2023 și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată în perioada auditată, spun reprezentanții Curții de Conturi, în raportul întocmit la finalul controlului din acest an. Un semnal de alarmă privind modul în care au fost evidențiate, așa cum spun auditorii financiari, situațiile financiare, lucru care ridică semne de întrebare. Chiar și așa, ca urmare a auditului, au fost constatate erori cu influențe semnificative și generalizate asupra situațiilor financiare.
Spitalul Județean, în topul neregulilor
Unele dintre suspiciunile de nereguli în anumite contracte încheiate de Spitalul Județean de Urgență sau de către Consiliul Județean pentru unitatea medicală condusă de Bogdan Nica, acolitul și amicul lui Dumitrescu, apar negru pe alb în raportul Curții de Conturi, acestea fiind, de altfel, și cele mai multe dintre problemele găsite în timpul controlului efectuat de auditorii financiari.
Astfel, conform sursei citate, printre altele, s-au făcut achiziții de echipamente medicale fără ca aceste cheltuieli să fi fost anterior bugetate de Consiliul Județean Prahova. ”UATJ Prahova a recepționat, în data de 14.03.2023, echipamente medicale în valoare de 10.488.832,70 lei, furnizate în temeiul prevederilor unui contract multianual, pentru obiectivul de investiții în continuare ”Reabilitare bloc operator și sistem electric al Spitalului Județean de Urgență Ploiești”, pentru care însă, la data întocmirii facturii de plată și a recepționării echipamentelor, nu avea aprobate credite bugetare anuale în limita angajamentelor bugetare asumate, creditele bugetare fiind majorate ulterior corespunzător, prin HCJ nr. 185/2308.2023”, se arată în raportul Curții de Conturi.
Operațiuni scutite de TVA, achitate integral: ”În anul 2023, Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești a acceptat la plată suma de 208.079,48 de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată înscrisă în facturile fiscale emise de furnizori, pentru lucrări și servicii destinate construirii, reabilitării și modernizării unității spitalicești, finanțate din bugetul entității, (…) deși operațiunile, conform prevederilor legale incidente, erau scutite la plata TVA”. Tototdată, conform raportului menționat, ”în anul 2023, Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești a acceptat la plată suma de 19.302,25 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată înscrisă în facturile fiscale emise de furnizori, pentru livrări de materiale și consumabile de uz sanitar, destinate utilizării în domeniul îngrijirilor de sănătate, finanțate din bugetul entității (…) deși operațiunile, conform oprevederilor legale incidente, erau scutite de TVA”.
De asemenea, ”la Spitalul Județean de urgență ”Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești s-a constatat menținerea nejustificată la data de 31.12.2023, în contul 231 Active fixe corporale în curs de execuție”, a unor obiective de investiții în valoare de 29.470.083,32 de lei, care au fost finalizate și recepționate până la finele lunii decembrie 2023”, se mai arată în raportul auditorilor Curții de Conturi.
Nereguli la reparații drumuri, dar și la managementul deșeurilor
Prejudicii au fost înregistrate și după plata nejustificată a unor lucrări la drumurile județene, prin decontarea unor cantități de materiale neutilizate în cadrul derulării unui acord-cadru de lucrări având ca obiect efectuarea serviciilor și lucrărilor de întreținere și reparații drumuri și poduri pe lotul 3. Astfel, în scrisoarea către conducerea Consiliului Județean Prahova, s-au impus măsuri pentru stabilirea prejudiciilor și recuperarea acestora.
Și în administrarea sistemului de management integrat al deșeurilor, care se afla în directa responsabilitate a lui Iulian Dumitrescu, au fost găsite nereguli. Astfel, au fost supraevaluate veniturile și creanțele de încasat, cu suma de 6.075.161,96 de lei, fiind nevoie acum de evaluarea și raportarea corectă a creanțelor de încasat, stabilite prin contractele de concesiune a serviciului de colectare, transport și transfer deșeuri. Tot în anul 2023, CJ Prahova nu a alimentat Fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare al serviciului de colectare, transport și transfer deșeuri, cu penalități contractuale de 1.148.365 de lei, și în acest caz fiind impuse de Curtea de Conturi măsuri pentru intrarea în legalitate.
* * *
”Referitor la contractele care fac obiectul unor cercetări penale, vă informăm că acestea nu au fost auditate, având în vedere limitările care rezultă din investigațiile care se efectuează de către organele abilitate cu privire la modul de atribuire și derulare a lor”, a precizat Mihail – Cătălin Toderașcu, șeful Serviciului comunicare, imagine și relații publice din cadrul Curții de Conturi a României, în răspunsul la solicitarea transmisă în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile publice.