F. T.

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale al Sectorului 6 – București au pus în aplicare un mandat de percheziție în Prahova, pentru documentarea unui dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunilor de „înșelăciune în formă continuată” și „tentativă la înșelăciune”.
Speța a intrat în atenția Direcției Generale de Poliție a Municipiului București la data de 26 iulie a.c., atunci când oamenii legii au fost sesizați că un bărbat din București, în vârstă de 87 de ani, a fost înșelat de către o femeie care i-a spus că este o cunoștință mai veche de-a acestuia, iar sora ei are nevoie urgentă de bani pentru rezolvarea unor probleme medicale.
În acest mod l-a păcălit pe bărbat să-i înmâneze suma de 18.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB), cazul a fost preluat de către Serviciul de Investigații Criminale – Sector 6, iar din cercetările și investigațiile efectuate s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către o femeie, în vârstă de 47 de ani, cu domiciliul în Prahova. De asemenea, din investigații s-a mai stabilit că, pentru comiterea faptei, femeia ar fi fost sprijinită de către un bărbat, în vârstă de 49 de ani, care i-ar fi asigurat transportul. „Totodată – mai informează DGPMB -, în urma extinderii investigațiilor, s-a stabilit că respectivii ar mai fi comis și alte fapte similare, în sarcina acestora fiind stabilită următoarea activitate infracțională: la data de 8 decembrie 2023, în timp ce o femeie în vârstă de 77 de ani se afla în locuința sa din Sectorul 6, ar fi fost abordată de bănuită, care ar fi pretins că este rudă cu ea, pentru ca, mai apoi, sub pretextul existenței unei urgențe medicale, ar fi determinat-o să îi înmâneze 11.400 de lei; în cursul zilei de 20 aprilie 2024, un bărbat în vârstă de 86 de ani a fost abordat de bănuită, care ar fi pretins că este nepoata sa, context în care l-ar fi determinat să îi înmâneze 2.000 de lei; la data de 25 iulie 2023, în jurul orei 11.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 87 de ani, se afla în apartamentul său, situat tot în amintitul Sector 6, ar fi fost abordată de către femeia de 47 de ani, care ar fi pretins că este fiica unei prietene, apoi, sub pretextul efectuării unei intervenții chirurgicale, ar fi determinat-o să-i înmâneze 18.000 de lei; în ziua de 30 iulie a.c., în timp ce o femeie, în vârstă de 85 de ani, se afla în incinta unui parc, de asemenea din Sectorul 6, ar fi fost abordată de bănuită, care ar fi pretins că este o rudă de-a acesteia. Ulterior, acestea s-ar fi deplasat la apartamentul persoanei vătămate, iar în momentul în care bănuita i-ar fi solicitat 2.000 de euro, pentru o intervenție medicală, persoana vătămată i-ar fi cerut un act de identitate, context în care bănuita a plecat; la data de 30 iulie 2024, în timp ce o femeie, în vârstă de 79 de ani, se afla la domiciliul din Sectorul 6, ar fi fost abordată de femeia de 47 de ani, care s-ar fi recomandat, din nou, că este o rudă, iar sub pretextul efectuării unei intervenții chirurgicale, bănuita ar fi determinat-o să îi înmâneze 23.860 de euro”.
În urma strângerii probelor, polițiștii bucureșteni au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în Prahova, fiind ridicate mai multe bunuri, precum și suma de 9.500 de euro, a căror proveniență nu a putut fi justificată.
De asemenea, bănuiții – femeia în vârstă de 47 de ani și bărbatul de 49 de ani – au fost ridicați și reținuți pentru 24 de ore, iar după ce au fost prezentați magistraților bucureșteni au fost arestați preventiv.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Sector 6, sub supravegherea procurorilor, într-un dosar care are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de „înșelăciune în formă continuată” (patru acte materiale) și „tentativă la înșelăciune”.