Duminică, 15 septembrie, începând cu ora 09:30, Hipodromul Ploiești vă așteaptă în cadrul unei noi reuniuni hipice – PREMIUL SPERANȚELOR și DERBY-UL DE GALOP.
Derby-ul de Galop a scris istorie, iar Jockey Club Român face acum arc peste timp și reia o frumoasă tradiție. Derby-ul este alergarea cu cea mai deplină semnificație, cea mai importantă cursă, în care se stabilește cel mai bun cal Pur Sânge Englez al generației de trei ani.
În premieră, pe Hipodromul Ploiești, după o pauză de 64 de ani, Derby-ul de Galop va avea loc în această duminică.
În cadrul evenimentului, veți mai putea vedea încă două curse de galop, dar și cinci de trap.
Hipodromul Ploiesti se alătură campaniei naționale de informare împotriva consumului de droguri în rândul tinerilor. În cadrul reuniunii hipice, reprezentanții Crucii Roșii Prahova vor oferi demonstrații de prim-ajutor, în cadrul proiectului „Descoperă puterea din tine”.
Prețul unui bilet este de 5 lei/persoană, iar copiii sub 7 ani au accesul gratuit.