„Un dansator mi-a spus odată că limita lui era să nu mai poată merge”: în Franţa, o mai bună îngrijire a sănătăţii fizice şi psihice a artiştilor este o problemă din ce în ce mai importantă în acest domeniu, în care accidentarea este un calvar aproape inevitabil, notează AFP, preluată de Agerpres.
Diferenţa faţă de sportivii profesionişti, care sunt monitorizaţi de medici şi fizioterapeuţi specializaţi, este flagrantă, potrivit profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi dansatorilor care au dezbătut această problemă în cadrul festivalului „Le Temps d’aimer la danse”, care se desfăşoară până pe 16 septembrie la Biarritz (sud-vestul Franţei).
Potrivit cifrelor oferite de Centrul Naţional al Dansului (CND), riscul ca dansatorii de hip-hop să se accidenteze pe parcursul carierei este de 100%, în timp ce pentru colegii lor din baletul clasic riscul este de 97%.
Insuficient pregătiţi în ceea ce priveşte gestionarea şi prevenirea riscurilor specifice asociate practicii lor, dansatorii se confruntă în 34% din cazuri cu patologii legate de compensare: de exemplu, entorse insuficient tratate, care conduc la suprasolicitarea altor structuri ale corpului şi, prin urmare, la noi leziuni. Aurelie Juret, medic sportiv, a intervenit în 2011 pentru dansatorii Baletului Malandain din Biarritz. A fost atunci o premieră în lumea dansului.
„Scopul nu este atingerea unei performanţe, ci crearea unei opere artistice, şi asta schimbă totul”, a subliniat ea, făcând comparaţie cu sportul. „La momentul respectiv, erau atât de mulţi dansatori accidentaţi încât turneul era pus în pericol”.
Un staff medical venit din lumea sportului a învăţat atunci codurile acestui univers. „Nu îi spui unui dansator că soluţia este să se oprească din dansat, trebuie să înţelegi acest psihic particular care spune că durerea nu este un obstacol, este cotidiană. Un dansator mi-a spus odată că limita lui era să nu mai poată merge. O oprire pune în discuţie întregul grup şi munca, un dansator nu are înlocuitor”, subliniază doctoriţa.
Aureline Guillot, fostă dansatoare a Baletului Malandain, îşi aminteşte de „oboseala” coregrafilor care o considerau „prea slabă” atunci când multiplele sale fracturi de şold stâng, tratate de un medic generalist şi printr-o întrerupere a activităţii, i-au provocat „dureri care nu aveau legătură cu diagnosticul pus”. Locul ei în companie a avut de suferit din această cauză şi a fost nevoie să o întâlnească pe doctoriţa Aurelie Juret pentru a începe un protocol de tratament de doi ani până la vindecarea sa. „La acea vreme, niciunul dintre dansatorii baletului nu avea un medic specializat, iar conducerea a acceptat să lucreze la această problemă, în mod experimental”, mărturiseşte ea.
La Biarritz, sănătatea fizică, psihologică şi socială a celor 22 de dansatori ai baletului este acum monitorizată. Echipele medicale identifică momentele din sezon cu risc crescut de accidentări sau cu miză mare şi se deplasează în turnee, în plus faţă de îngrijirea preventivă şi curativă pe tot parcursul anului. Aurelie Juret salută o „dorinţă, de patru sau de cinci ani, ca sănătatea să facă parte din lumea dansului”.
La Opera din Paris, secţia medicală este chiar puţin mai veche: ea a fost creată în 2015, la impulsul lui Benjamin Millepied.
Sănătatea mentală este o altă prioritate: „67% dintre dansatori manifestă suferinţe psihologice mai pronunţate decât populaţia generală”, potrivit CND. Florent Cheymol, doctor în psihologie clinică şi psihopatologie care acompaniază dansatorii, face însă legătura cu „instituţiile laice foarte închise, puţin deschise către lumea exterioară, în care regăsim tineri dansatori disciplinaţi şi puţin obsedaţi”.
Pentru el, dificultatea dansatorilor de a stabili limite pentru a-şi proteja sănătatea fizică, dar şi psihologică, rezidă „în capacitatea acestor instituţii de a accepta refuzul. Or, o instituţie care nu îşi pune întrebări devine neglijentă”, argumentează el.
Aureline Guillot pune şi ea sub semnul întrebării o învăţare a dansului unde „suferinţa devine un barometru al eficienţei şi progresului”. Ea consideră că asistăm azi la întâlnirea a două lumi: cea nouă, care doreşte „să construiască diferit”, respectând limitele, şi cea veche, „care vede în asta aproape o infidelitate faţă de modul de a preda disciplina”.
